Proiect de lege: Să renunţăm la trecerea la ora de vară. Motivul: efecte negative asupra sănătăţii

3 Martie 2018

Propunerea legislativă privind renunţarea la trecerea la ora de vară, aparţinând deputatului PMP Marius Paşcan şi susţinută de alţi parlamentari PSD, PNL, USR şi UDMR, a fost depusă la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată. Iniţiatorul susţine că, potrivit Parlamentului European, această trecere la ora de vară are efecte negative asupra sănătăţii.

„Potenţialele efecte negative inclusiv asupra sănătăţii populaţiei ale modificării bianuale ale ore au fost subliniate inclusiv la nivelul Parlamentului European, solicitându-se prin vot majoritar o rezoluţie la nivelul Consiliului European pentru revizuirea regimului actual al orei de vară”, precizează iniţiatorul în expunerea de motive, anunţă news.ro.

Astfel, se solicită aborgarea Ordonanţei nr. 20/1997 privind stabilirea orarului de vară şi a orei oficiale de vară pe teritoriul României, care la art (1) precizează că:

„În cadrul orarului de vară se stabileşte ora oficială de vară, decalată cu o oră în avans faţă de ora Europei Orientale, aplicabilă din ultima duminică a lunii martie, ora 3.00, care devine ora 4.00, până la ultima duminică a lunii octombrie, ora 4.00, care devine ora 3.00”. Parlamentul European a cerut Comisiei Europene o evaluare ”în profunzime” a avantajelor şi dezavantajelor schimbării orei în mod semestrial şi să prezinte ”dacă este necesară” o revizuire a directivei care o organizează în cadrul Uniunii Europene.

Ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în timpul Primului Război Mondial, iar Germania şi Austro-Ungaria au fost primele ţări care au introdus acest sistem, începând cu 30 aprilie 1916, în scopul economisirii rezervelor de cărbune necesare producţiei de război. Anunţul oficial în acest sens prevedea că ziua 1 mai 1916 începe la ora 11 a zilei de 10 aprilie, iar ziua de 30 septembrie se va sfârşi la o oră după miezul nopţii.



Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?