Programul Visa Waiver și securitatea energetică, pe lista discuțiilor Iohannis - Trump

13 August 2019

Klaus Iohannis va discuta, pe 20 august, cu Donald Trump, mai multe chestiuni importante, între care se numără securitatea energetică şi programul Visa Waiver.

Vizita la Washington a preşedintelui Iohannis, făcută la invitaţia omologului american, are loc în zilele de 19 şi 20 august.

"Este o întâlnire pe care am dorit-o şi eu şi preşedintele Trump de ceva timp. Sunt chestiuni extrem de importante care trebuie discutate şi reiterate: Parteneriatul Strategic, aspecte de securitate, NATO şi alocarea a 2% din PIB, relaţia economică aflată în creştere, relaţia pe energie.

Iohannis, despre 5G: ”Unii nu sunt suficient de îngrijoraţi. va trebui discutat în CSAT”

Vor fi şi discuţii în legătură cu înzestrarea Armatei, faptul că suntem împreună în Afganistan şi chestiuni care trenează, precum Visa Waiver. Aici trebuie să se mişte un pic lucrurile", a spus şeful statului, într-o întâlnire informală cu jurnaliştii, conform Agerpres.



"Energia este şi sensibilă, şi importantă. Securitatea energetică ţine de securitatea naţională", subliniat şeful statului.

Vizia lui Iohannis la Casa Albă a fost anunțată la începutul lunii august. „Vizita președintelui Iohannis în Statele Unite intervine în condițiile în care românii marchează 30 de ani de la căderea comunismului, iar România s-a alăturat NATO de 15 ani. Președintele Trump așteaptă cu nerăbdare să celebreze aceste importante aniversări împreună cu președintele Iohannis”, a precizat un comunicat al Casei Albe.



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Americanul
14 Aug 04:51
Gusa comunist nenorocit, cenzurezi adevarul?
Răspunde
0 0
Informarea e generală ca să o înțeleag si Gică,interest de vize pentru SUA.
13 Aug 18:24
Cu 2% din PIB mi-e clar,trebuie cumpărate arme de el,dar ca securitatea energetica ,s-o pune problema cât câstiga firmele americane din gaze si petrol,sau de ridicarea suveranității țării asupra bogățiilor naționale.Si sa vedeti dcă negociază presedinlele meu ,vom reusi,vom da gazul,pterolul tot la americani,si ce câstigăm luăm rachete,in schimb vom avea concesiile americane,românii vor merge fără vize si cei care nu arata mormanul sau cardul la intrare.Parlament,parlament,de politica externa mă ocup eu,voi cu imunitățile si ce-o mai fi.Dl Dragnea oftează ,poate ceda el si..
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?