Profesor din Lugoj, acuzat că a hărţuit sexual o elevă. Ce îi cerea să facă pentru a-i da note mari

24 Februarie 2016

Un profesor de Educaţie Tehnologică de la Şcoala Generală "Anişoara Ordeanu" din Lugoj a fost suspendat din funcţie pentru 30 de zile, după ce o elevă l-a acuzat că a hărţuit-o sexual.

Decizia suspendării cadrului didactic a fost luată, miercuri dimineaţă, de consiliul de administrație al unității de învățământ.

Bărbatul în vârstă de 55 de ani este acuzat de o elevă de clasa a VIII-a că i-a pretins favoruri sexuale  în schimbul unor note mai bune.  Adolescenta ar fi reuşit chiar să-l înregistreze cu telefonul pe profesor, apoi a povestit totul părinţilor. Aceştia din urmă au anunţat conducerea şcoli, care, la rândul său, a sesizat Poliţia.

"Am fost sesizată de dimineață de către doamna director, care a zis că există o sesizare înregistrată la nivelul unității de învățământ de părintele unei eleve din clasa a VIII-a, care elevă a înregistrat un profesor care a avut o atitudine necorespunzătoare față de ea, practic se insinuează că ar fi vorba despre o hărțuire sexuală. Am sugerat unității de învățământ să aplice legislația în vigoare, să constituie urgent un consiliu de administrație și să constituie comisia de cercetare disciplinară", a precizat inspectorul școlar general de Timiș Aura Danielescu pentru presa locală.





Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?