Primele detalii despre cauzele incendiului de la Oradea. Ce spun autorităţile

26 August 2018
Primele detalii despre cauzele incendiului de la Oradea. Ce spun autorităţile 
Primele detalii despre cauzele incendiului de la Oradea. Ce spun autorităţile 

La conferința de presă care a avut loc în sala mare a Prefecturii Bihor, au participat domnul prefect Ioan Mihaiu, reprezentanții ISU Crișana – domnul maior Alexandru Chilik și colonel Alin Nemeș, reprezentantul IPJ – domnul Alin Haneș și din partea episcopiei, părintele Anton Șova.

Conform prefectului, au apărut în spațiul public informații complet neadevărate sau rupte de realitate astfel că s-a organizat cu o zi mai repede conferința de presă decât planul inițial.

Alexandru Chilik, maior din partea ISU a comunicat că „a existat un apel la 112 la ora 21:49 iar în urma alertei primele echipaje ale detașamentului 1 de pompieri Oradea au ajuns la fața locului după 2 minute, respectiv la ora 21:51. În acel moment incendiul era violent la acoperiș și o parte a etajului întâi. La fața locului au plecat inițial 2 autospeciale cu apă și spuma și o autoscară pentru intervenții la înălțime.
În primele 5 minute s-a realizat dispozitivul care a acționat din interiorul clădirii cu două furtune în timp ce alți colegi au mers în recunoaștere pentru a verifica locația și a căuta eventuale victime. Concomitent s-a realizat calarea scării și s-a folosit direct pe acoperiș cu două furtune de apă.
Șeful de tură a solicitat întăriri iar dispozitivul a fost completat cu încă o autospecială cu apă și spumă din cadrul detașamentului 1 și o autospecială cu apă și spumă de la detasamentul 2 Oradea. Am solicitat sprijin tuturor mijloacelor și dispozitivelor din Oradea și din cadrul unităților din 1 Mai și o autospecială de la stația din Săcuieni. În total au fost la fața locului 114 sub-ofițeri și 6 ofițeri cu 10 autospeciale cu apă și spumă și 2 autoscări care au acționat atât din interior cât și din exterior.
Am solicitat sprijin colegilor de la poliție și jandarmerie pentru a elibera piața de populație în scopul de a-i proteja pe cetățeni de pericole. Persoanele domiciliate în apropiere s-au autoevacuat. Nu au fost victime atât din rândul populației cât și din personalul ISU. Incendiul a fost lichidat la 00:35 fără să se propage la parter sau la clădirile învecinate. Au fost afectați aproape 1.300 metri pătrați la acoperiș și etajul 1.
Astăzi s-a întrunit o comisie de ceretare a cauzelor, opreațiune care va dura pentru că sunt mai multe ipoteze pe care le luăm în calcul. În momentul în care comisia va finaliza cercetarea vom reveni cu informații privind cauza incendiului.”

 
Alin Haneș, reprezentantul IPJ Bihor a precizat în legătură cu acțiunile poliției că în primă fază poliția și jandarmii prezenți la fața locului au asigurat perimetrul pentru ca reprezentanții ISU să poată acționa. „Vom securiza zona până suntem siguri că nu există pericol pentru cetățeni. Am pus garduri în zonă pentru a evita accidente la eventualele căderi de tencuială. Rugăm cetățenii să aibă răbdare și le recomandăm să evite zona din aproprierea clădirii” a mai declarat domnul Haneș.
 
Prefectul Ioan Mihaiu a dorit să clarifice câteva aspecte rostogolite pe rețelele de socializare și anume:
• ISU ar fi intervenit după 30 de minute. Intervenția a avut loc în 2 minute de la primirea apelului la 112;
• Nu s-a intrat în clădire pentru a se stinge din interior. De fapt, echipele de intervenție au acționat cu 2 surse de apă în mansardă. Protocolul de intervenție prevede că nu se intervine în clădire în cazul unui incendiu dacă nu sunt victime, oameni care trebuiesc salvați. De asemenea, nu se intervine în clădire când se pune în pericol viața pompierilor. Pompierii care au acționat înăuntru, au fost retrași după 30 de minute pentru că începea să cadă acoperișul și plafonul, viața lor fiind în pericol
• A existat pauză pentru că nu funcționau hidranții. Nu este adevărat. S-a cerut creșterea presiunii de apă la 3 hidranți, dar în 5-6 minute s-a asigurat presiunea de apă. S-a folosit apa din autospeciale, din 5 hidranți și direct din Crișul Repede.
 
Reprezentații presei prezenți la conferință au întrebat despre un apel efectuat la 112 în jurul orei 20:45 pentru a anunța o flacără la un stâlp de iluminat de pe strada Episcop Mihai Pavel. Maiorul Chilik a declarat că „la ora 20:46 am fost sesizați despre o flamă de la al 2-lea corp de iluminat de pe strada Episcop Mihai Pavel. Când apar scântei sau flame la corpuri de iluminat se solicită intervenția echipelor de la Electrica, ceea ce s-a întâmplat și acum. Ele au ajuns la fața locului iar lampa funcționa și nu erau semne vizibile de flăcări.”
Prefectul Mihaiu a completat menționând că „iluminatul ornamental al clădirii este legat la iluminatul public. Sistemul de iluminat arhitectural al clădirii este al Episcopiei, dar alimentarea se face în baza unui contract cu Electrica din iluminatul public. Echipajul Electrica nu a constatat nici o deficiență. Becul funcționa, cablul nu ardea iar până acum, la verificările făcute azi, nu există urmă de incendiu. De la stâlp, cablul merge până la un panou de comandă din curtea imobilului și nu există dovezi de probleme.”
 
Întrebat de jurnaliști despre intervenția ISU, părintele Anton Șova reprezentantul Episcopiei a declarat că „toată lumea și-ar fi dorit ca incendiul să se stingă imediat. Să nu ardă acoperișul. Fiind de față și asistând alături de PSS Virgil Bercea, nu pot să spun că au acționat bine sau mai puțin bine. Nu criticăm, nu judecăm. Privim și ne dorim pe viitor să se ia măsurile pentru a nu se mai ajunge aici. Asigurare de incendiu nu este pentru că imobilul este în conservare. S-a făcut fațada și erau pregătite proiecte pe fonduri europene pentru renovarea interiorului și pentru a fi dat în folosință ulterior. Există o comisie pentru evaluarea pagubelor materiale și de patrimoniu, dar înăuntru nu existau tabloruri sau arhive. Erau doar pereții și niste teracote. Clădirea a fost deschisă publicului ultima dată când era Biblioteca Județeană.”
 
În urma unor întrebări ulterioare, Alexandru Chilik a mai precizat că „pe strada Episcop Mihai Pavel șoferul autoscării care a intervenit acolo a raportat că nu poate ridica nacela pentru că sunt fire de curent deasupra străzii. Pe strada respectivă existând corpuri de iluminat pe mijlocul străzii. De aceea am făcut o manevră de forță, respectiv am adus mașina mai în față și am mutat autospeciale pentru a face loc. Ceea ce a întârziat puțin acțiunea pe strada respectivă.”
 
Legat de cauza incendiului, reprezentantul IPJ Bihor a precizat că „toate ipotezele sunt luate în calcul. S-a filmat și s-a ridicat astăzi tot ce se putea. Palatul este izolat dar momentan nu ne putem pronunța. Le vom elimina treptat pentru a ne lămuri. Nu vrem să ne grăbim să lansăm o ipoteză care nu poate fi susținută de probe.”
 
Chestionat în legătură cu controalele efectuate de ISU și detalii suplimentare legate de intervenție Chilik a precizat că „în timpul săptămânii efectuăm de luni până joi verificarea obiectivelor mari pe care le avem în raion și a surselor cu apă. Hidranții au fost verificați de mai multe ori în acest an și corespund cerințelor. Hidranții au avut presiune însă nu făceau față. Au fost 5 hidranți iar la câțiva dintre ei s-a cerut să se crească presiunea și au fost 6 motopompe care au scos apă din Crișul Repede. La astfel de intervenții se solicită colaborarea Electrica și Distrigaz. Am cerut să oprească curentul și gazul în zona respectivă, împreună cu domnul viceprimar și cu domnul subprefect. Când s-a dispus alimentarea cu apă din rău, am rugat poliția să oprească circulația tramvaielor când vin furtunurile din cu apă.”


Realitateadeoradea.net



Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Stefan
27 Aug 09:04
Serios?!
”Părintele Anton Șova” ??? Poate părintele Anton CIOBA, stimate autor!!!
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?