Primarul PSD al Iașiului "mătură" pe jos cu Dragnea: Buletinul de Teleorman, valoarea supremă

24 Martie 2018

Primarul Iașiului, Mihai Chirică, vorbește despre nivelul de degradare la care a ajuns conducerea PSD Iași, după ce partidul a devenit PSDragnea, prin eliminarea tuturor vocilor critice și a adversarilor, reali sau potențiali, ai liderului de la Teleorman. Edilul compară conducerea centrală numită după congres cu cea a Coreei de Nord, iar despe filiala locală spune că a ajuns "preșul de picioare" al lui Liviu Dragnea. 

"Recentele abuzuri grosolane și absurde comise de PSDragnea în orașul nostru mă întristează profund și mă fac să privesc cu multă reticență soarta acestui partid. După ultimul așa-zis „congres”, regimul stalinisto - nord-coreean impus de Dragnea - din păcate, cu complicitatea vinovată a multor altor lideri - și-a terminat „opera” în structurile centrale de la București și a început să își întindă tentaculele în teritoriu. Cu o conducere a PSD Iași degenerată până la statutul de preș de picioare al lui Dragnea, PSDragnea încearcă să intervină în funcționarea Primăriei Iași, afectând interesele și nevoile ieșenilor și deturnând semnificația votului acordat PSD de către aceștia la cele două rânduri de alegeri din 2016," scrie Mihai Chirică într-o postare pe facebook.

"Nu putem accepta ca modelul „politic” marca Dragnea, bazat pe autocrație, incompetență și obediență, să pună stăpânire pe întreaga țară. Ne obligă să ne împotrivim transformării social-democrației din România într-o grupare în care deținerea unui buletin de Teleorman a devenit valoarea supremă. (...) Dragnea a creat un cerc vicios care a dus PSD într-o fundătură: Dragnea s-a înconjurat de oameni mici, care nu pot și nici nu vor să îl conteste, fiindcă depind de el." a mai scris edilul ieșean într=o scrisoare apel adresată 'social-democraților onești'.

"E trist, însă e foarte clar: în Centenarul Marii Uniri, în loc să unească, Dragnea a împărțit România între „men” (oameni, în engleză) și „teleormen”..."

 



Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Martin
25 Mar 14:50
Cand ei mita să dai autorizații de construcție unui fost hoț de buzunare Ștefan Popescu, mare constructor azi cum se numeste,
Răspunde
0 0
NECULAI
25 Mar 12:48
Politica pe care a implementato DRAGNEA este asemanatoare stalinismului
Răspunde
0 0
Bejan
25 Mar 12:48
Este greu de crezut ca fostii comunisti ,actuali p.s.d.-isti au viziune pentru proiecte durabile pe termen scurt,mediu si lung ,cand in toate institutiile statului , colcaie coruptia ,incomptenta,inclusiv in Primaria Iasi, domnule primar Chirica.
Răspunde
0 0
Podar
25 Mar 12:21
Lasa ca mai vechi e... shwo-ul,
Iasul are prosti...gramada,
S-au ras Teii si... Copo-ul,
Sub Nichita...ca ...dovada.
Răspunde
0 0
Paul Vasile
25 Mar 11:17
Mare adevar ! Felicitari d-le Chirica! Din pacate ,cei multi sunt presuri ptr.tov.Dragnea deoarece n-au un pic de demnitate sau mandrie personala.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?