Preşedintele Ungariei, acuzaţii grave după scandalul Valea Uzului, la Bucureşti tăcere

8 Iunie 2019

Preşedintele Ungariei, János Áder, a declarat, sâmbătă, că incidentele de la cimitirul Valea Uzului au reprezentat o „profanare” şi un gest „profund imoral” din partea românilor, potrivit agenţiei maghiare MTI, citată de Hotnews.

Preşedintele Ungariei a spus, la Şumuleu Ciuc, la solicitarea jurnaliştilor maghiari, că este profanare faptul că în cimitir o parte din cele 52 de cruci ale solei româneşti a fost amplasată peste rămăşiţele soldaţilor maghiari. El a adăugat că şi autorităţile române au considerat ilegală transformarea cimitirului, printre acestea, Ministerul Apărării Naţionale a afirmat că nu a acordat nicio autorizaţie pentru amplasarea crucilor, anunță MTI.

Dincolo de aspectele legale, preşedintele ungar a apreciat că este vorba şi de un gest profund imoral.

„Să te comporţi într-un cimitir, într-un mod vandal, să arunci în oameni care se roagă acolo paşnic, este mai mult decât un act imoral, necivilizat, nu este un act demn de o ţară europeană”, a declarat preşedintele, prezent la pelerinajul de Rusalii de la Şumuleu Ciuc.

În opinia sa, nu ar fi trebuit să se ajungă până aici, dar dacă aşa s-a întâmplat, atunci trebuie găsită soluţia, deoarece este în interesul maghiarilor care trăiesc aici, dar şi al Ungariei de a trăi în pace cu vecinii săi. Ca soluţie a dat un citat din predica Liturghiei de Rusalii de la Şumuleu Ciuc.



El a declarat că istoricii, lucrătorii din arhive, pot constata dacă există soldaţi români, din Primul sau cel de-al Doilea Război Mondial, îngropaţi în cimitir şi, dacă da, câţi sunt.

“Există acolo o parcelă goală care oferă posibilitate ca, soldaţilor români căzuţi, adevăraţi, cu documente autentice, să li se asigure liniştea veşnică şi să li se ridice un monument. Nimeni, nici maghiarii, nu vor să se opună acestui lucru. Trebuie respectate legile proprii ale României, trebuie respectate acordurile bilaterale, trebuie respectate cele mai elementare porunci morale”, a declarat János Ader.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Tovarashii au devenit GAGAUZII europei !
09 Jun 07:21
E groaznic sa vezi atitea PROVOCARI, AGRESIUNI si INGERINTE IN TREBURILE INTERNE ALE ALTOR TARI. Citeva detalii e bine de stiut.
1-Cimitirul este unul INTERNATIONAL, acolo fiind ingropati soldati din aproximativ 6-7 nationalitati (in afara de romani, hunguri, austrieci si rusi, italieni, serbi, ...) insa sovinismul kaghebist al unora incearca sa induca ideaa ca nu este decit o singura natie si ignorind ceilalte natii.
2 - Din 1000+ de cadavre au fost identificate nominal numai 100+ restul find NEIDENTIFICATI nominal dar apartinind altor natii dupa uniforme !
3 - Deoarece nu sa putut identifica toti soldatii au fost cruci pentru fiecare natie, insa sovinii le-au scos si le-au inlocuit cu mult mai multe cruci hunguresti ! Dupa un astfel de dezastru produs de sovini, e practic imposibil sa mai identifici locatia initiala ! Practic SI-AU BATUT JOC de soldatii atitor alte natii.
4 - Un cimitir, oricare ar fi el, NU SE POATE INCHIDE si interzice accesul celorlalti, mai ales in RO ! Nu se poate ca cetateni hunguri sa vina in RO si sa interzica accesul romanilor in propriul lor cimitir !
5 - Cimitirul exista datorita statului RO, nu a fost creat prin munca voluntara, iar aranjarea acestuia este strict la alegerea statului RO !
6 - Inainte de acest ''incident'' agitatorii kaghebeului au PROFANAT crucile soldatilor romani si apoi s-au adunat persoane din alte tari (hungaria) care au interzis accesul in cimitir si au incercat sa creeze un conflict cit mai extins !
7 - Tovarashul presedinte al hungariei ar trebui sa faca declaratii in tara lui, nu plimbindu-se prin RO si facind agitatie kaghebista !
8 - Nimeni nu a legitimat etnici hunguri si vazut exact cine sint, de unde provin si care era scopul lor acolo !
......
Răspunde
0 0
George Daniel Ionescu
08 Jun 20:55
Afara cu bosgo_ii din tara
Răspunde
0 0
Oned
08 Jun 20:30
Da ám vazut video-ül. si a fost dezamagitor lucreaza care au facut ő adunatura de betivi. Ca nu erau tréji. si ne-au facut de rusine in lume. .Trebuie condamnat comportarea acestori indivízi .si a mai facut un gést urat.Realitatea tv.cand in seara respectiva.individul de hoandra a sunat si a inceput sa jure de ungurii.fára stie realitatea de fápt.asta inseamna pozitia a Realitatea tv?Canon face parte din conducere..inseamna ca realitatea tv este sovinist. Invitatii erau f.corecti.au zis ca sunt in necunoastere de cauza. nu pot comenta. Doar hoandra éra musai sa intervina. .Van rog sa va pozitionati parerea conducerii postului de tv.la emusiunea lege puterii. Cu D-na Denise Ricsi. .luni seara in emisiune directa. Van multumesc. .Respecte
Răspunde
0 0
adriana
08 Jun 20:16
Presedintele U. a comentat cand ungurii au bagat crucile Eroilor romani in pungi de gunoi ? Atitudine incalificabila !
Răspunde
0 0
Robert
08 Jun 20:13
Are perfecta dreptate.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?