Preşedintele Iohannis a promulgat legea pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului

2 Iulie 2018

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului.

Potrivit legii, "prin antisemitism se înţelege atât percepţia referitoare la evrei, exprimată ca ură împotriva acestora, cât şi manifestările verbale sau fizice, motivate de ură împotriva evreilor, îndreptate împotriva evreilor sau ne-evreilor ori a proprietăţilor acestora, împotriva instituţiilor comunităţilor evreieşti sau lăcaşurilor de cult".

Actul normativ prevede pedepsirea cu închisoare de la 3 la 10 ani a unor fapte precum constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, dar şi aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii.

De asemenea, se precizează că fapta persoanei de a promova în public, în orice mod, idei, concepţii sau doctrine antisemite constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.

"Distribuirea sau punerea la dispoziţia publicului, prin orice mijloace, de materiale antisemite constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi. Confecţionarea, vânzarea, răspândirea şi deţinerea în vederea răspândirii de simboluri antisemite se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi utilizarea în public a simbolurilor antisemite. Aceste fapte nu sunt considerate infracţiuni dacă sunt săvârşite în interesul artei sau ştiinţei, cercetării ori educaţiei sau în scopul dezbaterii unor aspecte de interes public", se arată în actul normativ.



Sursa: Agerpres



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
bob
02 Jul 15:04
Un tradator de tara si un pupincurist... Ce ne facem cu asa zisii unguri din tara care urasc tara unde traiesc si pe noi ca natie??? Ce lege se aplica???
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?