Preşedintele de onoare al AMR, CITAT la DNA

11 Februarie 2014
Preşedintele de onoare al AMR, AUDIAT la DNA. DAN SPÂNU, acuzat de CORUPŢIE / Foto: jurnalul.ro
Preşedintele de onoare al AMR, AUDIAT la DNA. DAN SPÂNU, acuzat de CORUPŢIE / Foto: jurnalul.ro

Preşedintele onorific al Asociaţiei Magistraţilor din România, judecătorul DAN SPÂNU, este citat la DNA, ca martor, într-un dosar de corupţie. Alături de DAN SPÂNU, de altfel judecător la Curtea de Apel Craiova, a fost citat şi preşedintele Secţiei penale din cadrul aceleaşi instanţe.

Dosarul vizează posibile fapte de corupţie în legătură cu mai multe dosare penale aflate pe rolul instanţelor din Craiova.

Contactat de Realitatea TV, judecătorul DAN SPÂNU a susţinut că nu ştie despre ce este vorba.

"Nu ştiu, nu cunosc. Am primit şi eu atâtea telefoane de circa o jumătate de oră. Habar nu am, nu ştiu nimic. Acum am aflat pentru prima dată. Vă daţi seama că eu am fost deschis cu presa şi am comunicat tot timpul. Dar nu am ştiut. Poate urmează să fiu citat", a spus Spânu.



Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

1 -4
baconschi (facand eforturi monumentale)
11 Feb 13:01
Basescu cum a ajuns presedinte?......................................................
Răspunde
4 0
Ivan Turbinka
11 Feb 13:04
1 A alergat impreuna cu infractorii, a urlat in haita cu "lupii", a facut tot ce era necesar ca sa fie ACOLO, printre ei, astfel incat sa poa' sa le-o "traga", acum, prin schimbul de generatii, banuiesc...
1 -2
Ivan Turbinka
11 Feb 15:31
10 Intreaba-i pe Cocos-Besciu-Vulpescu-Videanu etc.

Poate-or sa-ti ingaime ceva inteligibil?!
5 0
Ivan Turbinka
11 Feb 13:01
Are "look" de "Doi-si-un-sfert-ist" (pe linia S.I.P.A., nu S.I.S.Rom)...
Răspunde
5 -1
RICA
11 Feb 12:44
SI NE INTREBAM CA PROSTII DE CE A.M.R TOT TRAGE STANGA LA DRUM. PAI CU ASTFEL DE OAMENI DE"ONOARE" E FIRESC SA FUNCTIONEZE MAI MULT CA O TAGMA A HOTILOR. NU-I ASA ,DOAMNA COSTINIU?
Răspunde
4 -2
11 Feb 12:23
Se spune ca era cel mai corupt judecator. Cum a rezistat atat?
Răspunde
4 -2
Mitica Berberu
11 Feb 12:22
6 Exista vreun judecator care a ajuns judecator fara sa fi dat spaga? Exista vreun judecator care a ajuns judecator si care n-a luat spaga? (Schimbati "judecator" cu "procuror" si veti obtine aceleasi raspunsuri.)
3 0
FELICS THE CAT
11 Feb 12:45
7 @VPONTA CUM A AJUNS PREMIER?.........................
1 -2
@FELICS
11 Feb 13:02
2 Tu cum ai ajuns POSTAC? Pe spaga sau din cauza ADN-ului de jigodie?
3 -3
Harap Alb ca zapada si ceilalti limbrici
11 Feb 12:19
Pai vedeti, bre, ce se intampla daca intrebati cum a dat Haineala salariile lui Danilet & Ghica cat au fost suspendati...
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?