Precedentul Trump. Obligat de instanță să restituie acreditarea unui reporter incomod

22 Martie 2019

Casa Albă a încercat să respingă acreditarea unui reporter CNN incomod, dar a fost nevoită să revină asupra deciziei, după ce a fost obligată de instanță și de presiunea exercitată de celelalte canale media.

Tudorel Toader a respins în mod abuziv, vineri, acreditarea reporterilor Realitatea TV și Pro TV la Ministerul Justiției. Un caz oarecum asemănător petrecut în SUA s-a terminat cu un pas înapoi din partea autorităților și cu o victorie a presei și a libertății de exprimare. 

Totul a început în noiembrie 2018, când Casa Albă a anunţat că îi retrage acreditarea lui Jim Acosta, reporterul CNN. Decizia venea după disputa pe care acesta a avut-o cu preşedintele american Donald Trump în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată la o zi după alegerile legislative, relatează site-ul postului France 24, citat de Mediafax.

Toate organizațiile care protejează dreptul jurnaliștilor, dar și instituțiile de presă, inclusiv cele favorabile lui Trump, precum Fox News, s-au solidarizat cu jurnalistul CNN.

Ministerul Justiției, în război cu presa. Arcanu și Oanță, interziși de Toader

La puțin timp, jurnalistul CNN a atacat în instanță decizia Casei Albe și a câștigat, administrația prezidențială fiind obligată să îi restituie acreditarea.



Deși părea inițial dornic să continue războiul cu jurnalistul, Trump, prin administrația sa, a renunțat în cele din urmă. 

Jurnaliștii Ionela Arcanu (Realitatea TV) și Ovidiu Oanță (Pro TV) nu au mai fost acreditați la Ministerul Justiției, la ordinu lui Tudorel Toader.

Decizia a fost luată la două săptămâni după ce ministrul Tudorel Toader i-a amenințat pe ziariști într-o declarație de presă că le va retrage acreditările dacă aceștia continuă să îi pună întrebări.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?