Ponta dă ordonanță de urgență pentru a renunța la titlul de DOCTOR în drept

29 Decembrie 2014

Legea educaţiei naţionale va fi modificată de Guvern, prin introducerea unui articol care va conferi titularilor unui titlu de doctor dreptul să renunţe la acest titlu în baza unei cereri adresate Ministerului Educaţiei, în condiţiile în care legislaţia actuală nu reglementează o astfel de situaţie, scrie Mediafax.

"În prezent, legislaţia nu prevede ce se întâmplă în cazul în care o persoană vrea să renunţe la titlul de doctor. Acum, această procedură va fi reglementată din punct de vedere legal", au declarat surse oficiale. Pe agenda şedinţei de luni a Guvernului a fost introdus un proiect de ordonanţă de urgenţă care modifică Legea educaţiei naţionale şi OU privind asigurarea calităţii educaţiei. Legea va fi modificată după ce, în urmă cu două săptămâni, premierul Victor Ponta a anunţat că a trimis o scrisoare către rectorul Universităţii Bucureşti în care îl notifică asupra faptului că renunţă la titlul de doctor în drept acordat în 2003.

 Mai multe pe Mediafax 



Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

6 0
Ghebosul
30 Dec 08:28
E oficieal ! Cocosatul vorbeste de stat de drept .
Răspunde
32 0
Ion
29 Dec 14:45
hahaha adica ce e aici? Prim ministri isi face legi personale?? Bai nene ai comis o frauda!! Titlul nu exista!
Răspunde
37 -1
Unu
29 Dec 13:19
E urgenta mare .. Bate vintu .. Dinspre DNA
Răspunde
43 -1
Diaspora
29 Dec 13:12
Ordonante in folos personal....hal de guvern. Chiar daca pt a indrepta un rau tot scop personal este. Rusine....
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?