Persoanele cu grupa sangvină AB ar putea suferi de probleme de memorie la bătrâneţe

11 Septembrie 2014
Descoperire şocantă: Ce au găsit oamenii în cel mai mare parc din Brăila
Descoperire şocantă: Ce au găsit oamenii în cel mai mare parc din Brăila

Persoanele cu grupa de sânge AB ar putea prezenta un risc mai crescut de a suferi de probleme cognitive la bătrâneţe, sugerează un studiu al cercetătorilor americani.

Aproximativ 4% din populaţia lumii are grupa de sânge AB, iar un studiu al cercetătorilor americani sugerează că ar putea exista o legătură între această grupă sangvină rară şi instalarea, în a doua parte a vieţii, a tulburărilor cognitive, comparativ cu celelalte grupe de sânge, potrivit bbc.co.uk.

Studiul a fost publicat în revista Neurology şi pleacă de la alte cercetări anterioare, care au arătat o legătură între grupa sangvină şi riscul de maladii cardiace.



O echipă condusă de profesorul Mary Cushman, de la Colegiul de medicină de la Universitatea din Vermont, Burlington, a analizat informaţii despre aproximativ 30.000 de persoane cu vârsta de peste 45 de ani, din Statele Unite. Experţii au identificat 495 de persoane în cazul cărora au apărut probleme în gândire şi pierderi de memorie - tulburări cognitive - în timpul celor trei ani cât a durat studiul, potrivit mediafax.ro.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
cei7pitici intreaba Casa Alba
12 Sep 14:24
Ce grupa de sange are Basescu?
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?