CSM Bucureşti. Per Johansson pleacă de la CSM Bucureşti!

16 Mai 2018

Per Johansson se va despărţi de CSM Bucureşti la sfârşitul acestui sezon. Campioana României i-a făcut o propunere de prelungire a contractului, dar antrenorul a anunţat clubul că nu poate rămâne, principalul motiv fiind familia.

Per Johansson a fost adus la CSM Bucureşti la sfârşitul lunii martie, având ca principal obiectiv turneul Final Four de la Budapesta. Tehnicianul a condus echipa pentru al doilea an la rând pe locul 3 în Europa, după ce a învins Buducnost în 2017 şi Rostov în 2018, în meciurile disputate în finala mică.

”Am discutat azi cu oficialii clubului şi i-am informat că mi-ar fi plăcut să continui aici, dar aveam dinainte o înţelegere cu Muntenegru şi vreau să dau acolo sută la sută. De asemenea, familia mea nu poate veni aici în viitorul sezon, copilul meu este încă la şcoală şi sincer nu vreau să trăim separaţi. A sta aici 10 luni pe an în acest moment, este imposibil pentru mine. Aşadar, motivul principal al deciziei mele ţine în primul rând de familie, dar şi de faptul că respect foarte mult contractul cu Muntenegru. Am semnat o înţelegere cu ei, prin care m-am obligat să lucrez cel puţin 115 zile cu ei / an şi mi-ar fi fost foarte greu să mă ţin de contract, dacă aş fi antrenat CSM Bucureşti. Intenţiile mele au fost de a antrena o echipă de club la un asemenea nivel, dar de această dată nu este posibil”, şi-a motivat Per Johansson decizia, într-o discuţie cu ProSport.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?