Pensionarii, protest în faţa Guvernului. De ce îi nemulţumeşte legea pensiilor

10 Octombrie 2018
Pensioanarii la protest
Pensioanarii la protest

Legea pensiilor Preşedintele Federaţiei Pensionarilor Unirea, Dumitru Cojanu, a anunţat, marţi, că mai mulţi pensionari vor ieşi, miercuri, în Piaţa Victoriei din Bucureşti, nemulţumiţi de faptul că nu au fost consultaţi în ceea ce priveşte dezbaterea pe noua Lege a Pensiilor. Pensionarii se vor strânge în faţa Guvernului, de la ora 11:00.

Legea pensiilor Pensionarii se vor strânge, miercuri, începând cu ora 11, în Piaţa Victoriei din Capitală, fiind nemulţumiţi de faptul că nu au fost primiţi la dezbateri de către ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.

Legea pensiilor „Încercăm de mai multe luni să intrăm în audienţă la ministrul Justiţiei Sociale, însă nu am reuşit acest lucru. Dezbaterea pe tema legii pensiilor trebuia făcută şi cu noi, dar pe noi ne-au ignorat, de aceea ieşim, miercuri, în Piaţa Victoriei", a declarat pentru Mediafax, Dumitru Cojanu, preşedintele Federaţiei „Unirea".

Pensionarii sunt nemulţumiţi că noua lege a pensiilor a lăsat pe dinafară un aspect important pentru ei: începând cu 2021 punctul de pensie trebuia să fie egal cu 45% din salariul mediu brut. Acest lucru a fost prevăzut în programul de guvernare şi votat de pensionari în 2016. Acest lucru nu se regăseşte şi în proiectul de lege a pensiilor.

Problemele din noual lege a pensiilor



Legea pensiilor Circa 65% din salariaţi vor primi pensia minimă, conform proiectului noii Legi a pensiilor, a declarat în septembrie preşedintele Confederaţiei Sindicale "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, informează Agerpres. Potrivit acestuia, în opinia sa există cel puţin două probleme majore în proiectul de lege menţionat, dar şi temerea că se doreşte ca legea să nu fie aplicată.

Legea pensiilor Prima problemă menţionată de Bogdan Hossu este cea legată de o aşa numită penalizare a salariatului. Conform noului proiect de lege, dacă angajatorul nu plăteşte o perioadă contribuţia la pensie, salariatului nu i se iau în calcul lunile respective la stabilirea dreptului de pensie, atrage atenţia preşedintele "Cartel Alfa".

Legea pensiilor O a doua problemă identificată este cea legată de noul concept de pensie minimă care, în modalitatea care este prezentată în proiectul de act normativ, creează nu numai o demotivare a muncii pentru majoritatea salariaţilor, dar creează în acelaşi timp o încurajare indirectă, pentru angajator, de fraudare fiscală, conform liderului sindical.



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Jan
10 Oct 13:29
Pensionarii normali conteaza numai la alegeri cind li se flutura pomeni prin fata, in rest sint tratati ca niste viermi . Pensionarii de lux, cei care sint iubiti anormal de puliticieni, au primit sume pe care nici vesticii nu si le imagineaza si care nu pot fi justificate nici econimic nici social. In schimb, viitorul tarii, copii, primesc 80 de lei pe luna !!!
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?