CURS BNR. Pe cine vrea Isărescu să penalizeze lăsând cursul să urce la 4,55 lei/euro?

13 Ianuarie 2014
Mugur Isărescu, cu salariul tăiat
Mugur Isărescu, cu salariul tăiat

CURS BNR. Oscilaţiile cursului leu/euro de până la 5% - zona de echilibru urmărită de BNR şi reconfirmată oficial - sunt de natură să bonifice sau să penalizeze anumite mişcări, să încu­rajeze sau să descurajeze, spunea guvernatorul Mugur Isărescu săptămâna trecută.

CURS BNR. El a mai spus că o mişcare de curs de plus/minus 1% înseamnă că acesta îşi face „da­toria minimă" şi că în general cursul e bine să fie lăsat să-şi facă datoria. Iar BNR l-a şi lăsat, cotaţiile leu/euro urcând rapid spre 4,55 lei pentru un euro, adică spre vârful ultimelor şase luni, scrie Ziarul Financiar.

CURS BNR Faţă de acum un an leul este mai slab cu 3,8%. BNR a mai lăsat leul să slăbească rapid în faţa euro în perioadele în care ştia că sunt investitori care vor să-şi scoată valuta de pe piaţă, deprecierea mai puternică funcţionând ca o penalizare pentru aceştia mai ales dacă pariaseră pe intervenţii corective din partea băncii centrale.

CURS BNR. Isărescu a spus că în perspectiva eliberării a 500 mil. euro din rezervele în valută ale băncilor la BNR „pericolul" ar fi ca leul să se aprecieze, nu să se deprecieze. Noile rate de rezervă mi-nime obligatorie intră în vigoare începând cu perioada 24 ianuarie – 23 februarie aşa că până atunci rămâne doar „prezicerea" guverna­to­rului care „se teme" că deciziile de miercuri nu vor antrena presiuni de depreciere a leului.

LEUL, în cădere liberă în raport cu EURO



Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

2 -7
mihai brad
13 Jan 11:55
abia astept sa vad comentarii imbecile din partea unor urlatori de profesie, care nu pricep nimic din marile jocuri financiare :)
hai!
isarescu tradator, isarescu nustiucum, nu va abtineti
sunteti chiar simpatici.
Răspunde
5 0
campania incepe
13 Jan 18:20
2 Ba este un geniu!...
Depune afara 30 miliarde cu dobanda de 1%, si imprumuta alte 50-60 miliarde cu dobanda de 5-6%!
Profit...minus un miliard!
Isarescu Presedinte!...
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?