Patiserie PLINĂ de gândaci și mizerie în Constanța. Inspectorii ANPC au fost ȘOCAȚI

4 Decembrie 2017

Mizerie de nedescris și gândaci printre alimente. Asta au găsit inspectorii ANPC Cosntața în urma unui contrl la o patiserie din orașul aflat la malul mării. Unitatea a fost închisă temporar, iar societatea a fost amendată.

Inspectorii OPC au descoperit, luni, în timpul controlului la o patiserie din Constanţa, situată pe strada Griviţei, gândaci care se „plimbau” pe alimente, însă angajaţii au spus că aceştia au ajuns în unitate din afară, ultima dezinsecţie fiind realizată în urmă cu patru luni, scrie Mediafax.

Acestea nu au fost singurele nereguri constatate, în unitate fiind găsită şi o mizerie de nedescris.



Din cauza abaterilor, societatea comercială a fost amendată cu 15.000. În plus, ca măsură suplimentară, inspectorii de la Protecţia Consumatorilor au dispus şi oprirea temporară a prestărilor de servicii.



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?