Parchetul spune că nu a avut acces la imaginile înfiorătoare de la Colectiv difuzate joi de presă

24 Octombrie 2019

Parchetul General susține, într-un comunicat de presă, că procurorii care au investigat cazul Colectiv NU au avut cunoștință, în cursul derulării anchetei penale, de filmul difuzat joi de presă, la patru ani de la tragedie.

 

 

Înregistrarea video a fost solicitată astăzi, 24 octombrie 2019, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, urmând a fi valorificată în cadrul urmăririi penale în cauza aflată în prezent pe rolul Secției de urmărire penală și criminalistică, referitoare la incendiul din clubul “Colectiv”, se arată în comunicatul Parchetului General.

Dosarul Colectiv s-a finalizat prin trimiterea în judecată a unui număr șase persoane fizice și două persoane juridice.

Joi, cotidianul Libertatea  a difuzat un film, de aproximativ 20 de minute, cu prima intervenție a popmpierilor la Clubul Colectiv pe data 30 octombrie 2015.

 





Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Colectiv
25 Oct 08:25
Mai ce sa vezi? Astia au "gasit" inregistrarea chiar acum de alegeri! Mama voastra de securisti , stricati tara asta complet! Amagiti ani de zile oamenii ascunzand adevarul si acum folositi o frantura pentru campania asta nenorocita a voastra ca nu va mai saturati de ciolane odata.
Răspunde
0 0
Saracie, tradare si sabotaj in ro ...
25 Oct 00:56
Dupa ce si-au pus toate rudele incompetente peste tot, achm ciordacii, coruptii si sabotorii se fac ca nu stiu nimic si pe nimeni. Toata circotateca este de a nu se observa ciurdele de rubedenii analfabete si de cocote care paraziteaza statul si poporul prin SALARII si PENSII nemeritare si prin actiuni contrare intereselor statului de drept ... romania nu este doar a bugetarilor indopati sa slugareasca este si a copiilor si familiilor saraci, a victimelor de toate felurile, a romanilor obligati si goniti din tara de gasca ciordeilor ... isu a ascuns aceste filmari pentru a ascunde incompetenta crasa si a oprit orice incercare reala de a INVATA dintr-o astfel de tragedie a incompetentei si coruptiei ...
Răspunde
0 0
Paine si circ in Romanica
24 Oct 19:56
Asa lucreaza epoletii in campaniile electorale. Au prins curaj pentru ca majoritatea oamenilor sunt slab instruiti si multi nu stiu ce-i cu ei pe Pamant, asa ajunge un director de serviciu sau un sef operativ sa conduca o tara de lumea a 3-a. Sunt prea multi proo.sti pe metru patrat in Romanica. Apoi spala un bufon precum Orban de acuzatiile de cerere si primere de spaga, auzite in inregistrari audio de o tara intreaga, si pun alt pampalau Santa Klaus care a fost pus presedinte de "noi suntem Statul" sufrageristii lui Oprea, sa-l impinga primministru cu o sleahta de dementi numai unul si unul dupa el, oameni care nu au facut nimic in viatza lor decat dat din coo.ruri si din gura pe la TV si Restaurante. Pai cine mai e dispus sa mearga la proteste sa ia gaza si bataie pentru alde Klaus, Orban Turcan si alti bufoni Citu, Danca si altii?
Răspunde
0 0
Andrei
24 Oct 16:50
Obligația legală a procurorilor este să caute probe,daca nu o fac favorizează infractorii.
Cum sa caute probe,ar risca sa identifice autorii actului terorist din clubul colectiv
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?