Oricât ar încerca, Tăriceanu nu scapă de umbra lui Kovesi

7 Noiembrie 2018

Potrivit unor surse judiciare, dosarul este intrumentat de procurorul Marius Bulancea, considerat cel mai fidel om al Laurei Codruţa Kovesi în DNA.

Procurorul-şef al DNA a trimis procurorului general Augustin Lazăr un referat în vederea sesizării Senatului pentru formularea unei cereri de efectuare a urmăririi penale pentru infracţiunea de luare de mită presupus a fi săvârşită de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

Potrivit unor surse judiciare, dosarul este intrumentat de procurorul Marius Bulancea, considerat cel mai fidel om al Laurei Codruţa Kovesi în DNA.

Bulancea a fost procuror DIICOT Iași, apoi a activat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, de unde Laura Codruța Koveși l-a numit consilier.

Marius Bulancea a instrumentat dosarul procurorului general Tiberiu Nițu. Cu această ocazie, din funcția de consilier al Laurei Codruța Kovesi, Bulancea a fost delegat să conducă secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, secția a II-a DNA, rămasă fără șef în 2016. Dosarul a fost clasat, iar ulterior ÎCCJ a stabilit că faptele de care era acuzat Niţu nu există.

Acelaşi Bulancea a finalizat dosarul Gala Bute, după ce alţi procurori au dus greul anchetei. La finalizarea dosaerului, ministrul Raluca Prună a decis să propună numirea lui în funcția de procuror șef al Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție din DNA.

O altă faptă de arme a lui Marius Bulancea a fost salvarea lui Mugur Isărescu, prin clasarea unui dosar în care acesta era vizat.

La 5 septembrie 2017 Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de procurorii Marius Bogdan Bulancea – procuror şef secţie, Paul Silviu Dumitriu – procuror şef adjunct secţie, şi Jean Nicolae Uncheşelu de la DNA, pentru dosarul deschis pe tema OUG 13/2017, în privinţa căruia CCR a stabilit că procurorii şi-au depăşit atribuţiile şi au încălcat Constituţia.

După revocarea de la DNA, Laura Codruţa Kovesi l-a dorit interimar pe Marius Bulancea. În locul acestuia, procuror şef interimar al DNA a ajuns Anca Jurma.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?