”Președintele Klaus Iohannis va transmite astăzi la ora 19:00 un mesaj public cu privire la referendum”, a anunţat Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al Preşedintelui României.
Președintele Iohannis a convocat referendum pe Justiție. Care sunt întrebările?
Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al Preşedintelui Români, a anunțat miercuri că președintele Iohannis a semnat decretul privind convocarea unui referendum pe Justiție.
Referendumul pe Justiție va avea două întrebări:
1. Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?
2. Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare, corelată cu dreptul altor autorități constituționale de a sesiza direct Curtea Constituțională cu privire la ordonanțe?
”Data referendumului este 26 mai 2019, în ziua desfășurării alegerilor europarlamentare”, a mai precizat Mădălina Dobrovolschi.