Viorica Dăncilă, atac fără precedent contra UE şi a celor mai importante state europene

3 Aprilie 2019
Dăncilă face ședință de guvern la ora 8.00. Ce se află pe ordinea de zi
Dăncilă face ședință de guvern la ora 8.00. Ce se află pe ordinea de zi

Premierul Viorica Dăncilă a lansat un atac făţiş la adresa instituţiilor europene şi a celor mai importante state UE. Şefa Guvernulu a contestat atât criticile venite din partea liderilor europeni Frans Timmermans şi Antonio Tajani, precum şi la adresa celor 12 state europene care s-au declarat îngrijorate de intenţiile autorităţilor de a opera noi modificări în Justiţie.

Atacul Vioricăi Dăncilă a venit chiar în deschiderea şedinţei de guvern. 

"M-au surprins astăzi declarațiile prim-vicepreședintelui CE, Frans Timmermans, având în vedere că există o deschidere totală privind pașii pe care îi avem de urmat. Am format un grup de experți atât la Ministerul Justiíei, cât și din partea CE, am precizat de fiecare dată că ne vom consulta. De aceea, declarația domnului Timmermans a surprins pentru că ea nu este pliată pe realitate. Voi avea o discuție cu domnul Timmermans pe acest subiect", a declarat Viorica Dăncilă la începutul ședinței de guvern. 

Tajani solicită autorităților de la București să nu-i pună obstacole lui Kovesi 

Şefa guvernului a criticat şi scrisoarea semnată de ambasadorii celor mai importante 11 state europene şi al SUA privind legile Justiţiei, afirmând că a încercat să stea de vorbă cu reprezentanţii statelor respective şi a fost refuzată.

"Am văzut punctul de vedere al unui grup de ambasadori. Am vrut să am o discuţie individuală cu fiecare dintre ambasadori, dar au refuzat. Le reamintesc că suntem România şi am dialog direct cu omologii mei. Le recomand să se adreseze direct autorităţilor din ţările lor.  În niciun stat ambasadorii nu fac agenda guvernului şi nu o să permit acest lucru. Trebuie să arate respect faţă de ţara noastră", a mai afirmat Viorica Dăncilă.



Un mesaj asemănător, cu atacuri directe şi nominale la adresa liderilor europeni, a fost lansat miercuri, înaintea şedinţei de Guvern, şi de ministrul Justiţiei Tudorel Toader.

Tudorel Toader acuză Bruxelles-ul de ingerinţe şi "îngrijorări" electorale

Criticile de pe toate fronturile vin în condiţiile în care PSD face presiuni ca Guvernul să adopte cât mai rapid Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea Codurilor penale.

Un scenariu, venit pe surse PSD, spune că oficialii europeni ar fi de acord la ordoanţele pe Justiţie, dar cu modificări şi limitări drastice.

Mesaj dur din 12 state, inclusiv SUA, Germania, Franța: Nu dați ordonanțe ce slăbesc statul de drept

Declarația INTEGRALĂ a premierului Viorica Dăncilă:

"Bună ziua! Continuăm să obținem rezultate foarte bune în exercitarea președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene. În cele 3 luni de mandat, miniștrii, alături de echipele de experți pe care le coordonează și împreună cu Reprezentanța Permanentă a României au finalizat 88 de dosare aflate pe masa de lucru, din toate domeniile: finanțe, securitatea frontierelor, agricultură, energie, digitalizare, transporturi, locuri de muncă și sănătate.

Avem și în această săptămână activitate intensă: Ministrul Anton Anton a condus ieri lucrările Reuniunii informale a miniștrilor energiei, în cadrul căreia au fost analizate prioritățile viitorului sistem energetic european.

Ministrul Nicolae Hurduc prezidează astăzi Reuniunea informală a miniştrilor cercetării şi inovării din statele membre, în cadrul căreia se discută modalitățile de intensificare a cooperării științifice.

Tot astăzi, ministrul Bogdan Trif a deschis lucrările Conferinței ministeriale “Turism durabil – politici comune ale statelor membre ale Uniunii Europene destinată găsirii celor mai bune soluții pentru dezvoltarea turismului.

La sfârșitul acestei săptămâni, ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, îi va primi la București pe toți miniștrii de finanțe și guvernatorii băncilor centrale din Uniunea Europeană, în cadrul reuniunii informale ECOFIN. Vor fi  discutate elementele Cadrului Financiar Multianual,  calea de urmat în privința Uniunii Piețelor de Capital și în ceea ce privește provocările generate de mobilitatea forței de muncă. În premieră, la această reuniune informală vor participa și reprezentanți ai  partenerilor sociali. Dorința noastră este ca deciziile importante pentru proiectul european să fie luate prin consultarea tuturor părților implicate.

Tot în această săptămână, găzduim o serie de reuniuni ale experților din statele membre pe diferite subiecte, cum ar fi învățământ, siguranța alimentelor, ocuparea forței de muncă sau cercetare agricolă, în cadrul cărora sunt stabilite liniile de urmat pentru creșterea calității vieții cetățenilor europeni.

Și pentru că tot vorbim despre Uniunea Europeană, despre instituțiile europene, m-au surprins astăzi declarațiile prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, având în vedere că a existat și există o deschidere totală în privința pașilor pe care îi avem de urmat. Am format grup de experți, s-a lucrat la nivel de experți, atât din partea Comisiei Europene, cât și din partea Ministerului Justiției. Am specificat de fiecare dată că ne vom consulta și că va exista transparență. De aceea, declarația prim-vicepreședintelui Frans Timmermans de azi a produs neclarități și nu i-am înțeles rostul, pentru că nu este pliată pe realitatea existentă. Am să am o discuție cu domnul prim-vicepreședinte legată de aceste aspecte.

Știu că a fost astăzi o discuție în Colegiul Comisarilor despre România și sper că comisarul român a susținut de aceasta dată România.

La fel de surprinsă am fost de declarațiile președintelui Parlamentului European, Antonio Tajani. Cred că niciun factor sau decident politic, fie chiar președintele Parlamentului European, nu poate solicita începerea sau oprirea unei anchete penale. Ni se cere să nu intervenim în actul de justiție. Și mi se pare un lucru corect. Dar oficialii europeni ne cer să oprim anchete penale. Le spun clar că prim-ministrul României nu a intervenit și nu va interveni niciodată în actul de justiției.

Tot astăzi am văzut punctul de vedere al unui grup de ambasadori. Am vrut să am o discuție individuală cu fiecare ambasador din acest grup, dar au refuzat. Le reamintesc doamnelor și domnilor ambasadori că suntem în România și că am dialog direct cu omologii mei. Le recomand să se adreseze autorităților din țara din care fac parte, pentru că în niciun stat ambasadorii nu fac agenda prim-ministrului și eu nu am să permit acest lucru. Trebuie să arate respect pentru România, așa cum ambasadorii noștri, în fiecare stat, fie membru al Uniunii Europene sau un stat terț, au respect pentru statul respectiv.

În final, consider că această situație destul de neplăcută a fost creată de declarațiile repetate pe justiție ale președintelui României. Dacă președintele României nu a avut niciun aport la rezultatele obținute în cadrul Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene, iată că a reușit să aducă un deficit de imagine țării noastre. E păcat că acest lucru se întâmplă tocmai în timpul deținerii președinției rotative de către românia,

Facem progrese în privința proiectului Autostrăzii Ploieşti-Braşov, o investiție așteptată de români, foarte importantă pentru susținerea dezvoltării economice.  Deşi guvernele anterioare au tot promis că vor realiza această autostradă şi au făcut şi refăcut studiile de fezabilitate, noi, în numai câteva luni, am ajuns în faza finală a achizitiei publice.

Recent, conform termenului limită stabilit, o asociere de firme, cu vastă experienţă în domeniul infrastructurii a depus oferta detaliată pentru construirea şi operarea în parteneriat public-privat a Autostrăzii Ploieşti-Braşov.

Comisia de evaluare a deschis oferta, se verifică documentaţia, iar în scurt timp  va începe negocierea clauzelor contractului de parteneriat public-privat.

Tot în domeniul infrastructurii, astăzi vom adopta o hotărâre pentru declanșarea procedurilor de expropiere pentru primul tronson al drumului expres Craiova-Pitești, care va avea 17,7 kilometri. Sumele estimate pentru despăgubirile ce vor fi acordate pentru imobilele proprietate privată aflate pe traseul viitorului drum expres, aproximativ 4 milioane de lei, sunt alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor. Drumul expres Craiova – Pitești va avea 4 benzi de circulație (2 benzi pe sens) și va ocoli orașele de pe traseu -  Balș și Slatina. 

Avem pe ordinea de zi două acte normative prin care sprijinim și în acest an fermierii și apicultorii.

Vom continua programul început de Guvern în cursul anului trecut pentru susținerea crescătorilor de porci din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa în vederea producerii cărnii de porc.  Alocăm în acest an 4,6 milioane de lei, fonduri prevăzute în bugetul Ministerului Agriculturii.

De asemenea, vom continua într-o formă simplificată Programul național destinat apicultorilor, pentru care sunt asigurate 33,4 milioane de lei, bani proveniți în egală măsură din fonduri naționale și europene.

În același timp, continuăm să oferim fermierilor subvențiile la timp. Chiar astăzi au intrat în conturile României aproximativ 125 de milioane de euro de la Uniunea Europeană. Ministrul Agriculturii, domnul Petre Daea, m-a informat că procesul de depunere a cererilor unice de plată decurge conform calendarului. Până la această dată, au depus cereri peste 340.000 de fermieri, cu 16.150 mai mulți decât anul trecut. Este un semn bun, care arată că măsurile luate de Guvernul României sunt apreciate de fermieri, fapt ce ne dă încredere că și acest an va fi un an bun pentru agricultură.

Vreau să salut decizia luată de Comisia pentru agricultură din Parlamentul European de eliminare a plafonării obligatorii a subvențiilor. Soluția adoptată, pe care România a susținut-o puternic, aduce avantaje atât marilor fermieri, cât și fermierilor mici și mijlocii din Uniunea Europeană.

Guvernul continuă măsurile de îmbunătățire a sistemului de învățământ și  sprijină accesul elevilor și studenților la educație. Suntem preocupați să acordăm șanse egale copiilor și tinerilor noștri la o viață mai bună. Vom continua să susținem elevii și studenții care provin din familii cu venituri reduse să achiziționeze calculatoare, prin acordarea a câte 200 de euro. Aprobăm astăzi Hotărârea de Guvern în acest sens.

Prin bugetul pentru 2019, am asigurat finanțarea necesară, respectiv 12 milioane de lei, bani ce vor asigura sprijin pentru 12.000 de elevi și studenți.

În guvernarea PSD-ALDE am luat măsuri pentru a mări numărul tinerilor care beneficiază de sprijin, având în vedere că este un program de succes, de care au beneficiat peste 300.000 de elevi şi studenţi în cei 15 ani de aplicare.

La sfârșitul ședinței de guvern, purtătorul de cuvânt va detalia actele normative pe care le vom adopta în cadrul ședinței de astăzi. Vă mulțumesc".

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Chemati omologii la consultări,poate vaă cer sa faca la fel !
05 Apr 12:32
Dl ambasdori ați studiat dreptul diplomatic la fără frecventă,că susțineti că a discuta cu„diplomatii în grup”de către seful guvernului ,ce e domnilor ambasadori ?Ziceti santaj ?Ambasadorii reprezinta bilateral statele-justiția la noi e o chiestiune bilaterală ?- si eu care am două cursuri de drept diplomatic si am activat in diplomație 32 de ani,nu am intâlnit o „audienta in grup”.Dar poate s-a schimbat legile ,dar conservatori cum sunt unii, care nu vor schimbarea mentalitățiilor justitiei la noi,poate nu vor nici shimbaarea Conventiei de la Viena din 1961.Sau poate vor,ca era mici atunci ,acum au mai crescut caii s-a puna de acord cu imixtiunea in treburile statului de resedință.Pentru ca MAE va protesta greu pentru incălcarea art 42 din Conventia din 1961 /sau va fi comprador ?/
Răspunde
0 0
Cereti ministrului sa faca un protest ”colectiv ” la incălcarea suveranității ,pentru respecatrea căreia a jurat pe biblia /sper ortodoxă/
05 Apr 12:25
Dl ambasdori ați studiat dreptul diplomatic la fără frecventă,că susțineti că a discuta cu„diplomatii în grup”de către seful guvernului ,ce e domnilor ambasadori ?Ziceti santaj ?Ambasadorii reprezinta bilateral statele-justiția la noi e o chiestiune bilaterală ?- si eu care am două cursuri de drept diplomatic si am activat in diplomație 32 de ani,nu am intâlnit o „audienta in grup”.Dar poate s-a schimbat legile ,dar conservatori cum sunt unii, care nu vor schimbarea mentalitățiilor justitiei la noi,poate nu vor nici shimbaarea Conventiei de la Viena din 1961.Sau poate vor,ca era mici atunci ,acum au mai crescut caii s-a puna de acord cu imixtiunea in treburile statului de resedință.Pentru ca MAE va protesta greu pentru incălcarea art 42 din Conventia din 1961 /sau va fi comprador ?/
Răspunde
0 0
Ciocoii Rosii
04 Apr 06:24
Cind tuta era ''europarlamentar'' pe 10.000 de euroi lunar ce facea la bruxelles ! Atunci era bine si frumos ... ? Acu nu mai fi suparata ca va da putinache cite o functie si va trece supararea ...
Răspunde
0 0
serban
03 Apr 21:47
Ministrii nostri prezideaza ca bine zici. deciziile le iau altii sic!
Răspunde
0 0
serban
03 Apr 21:11
Aginturile straine Veorica .
Răspunde
0 0
Amalia
03 Apr 17:32
Eu cred că dacă o ținem toooot asa,cu independenta și cât suntem noi de grozavi-infatuati ,o să ni se arate în curând ușa!Eu cred că nu s-a înțeles un lucru esențial:adică de când am aderat la UE nu mai suntem INDEPENDENTI, am semnat niște protocoale care conțin principii OBLIGATORII de respectat ! Știți ce ar însemna marea INDEPENDENTA-am fi singuri spre marea bucurie a"prietenilor"nostrii, ar fi trimiși acasă toți românii care muncesc în țările UE,pe planul relațiilor economice ar fi un dezastru ! AȘA CĂ ALEGETI,ușa e aproape...
Răspunde
0 0
Gelu
03 Apr 17:24
Grozo, tema este albirea dosarelor lui Kovesi, asa cum au fost albite ale lui Iohannis ca sa poata candida si castiga. D-aia urla vesticii, le dam slugile jos de la butoane.
Răspunde
0 0
Moromete
03 Apr 17:00
Viorico ! Viorico !!! Afganistanu și Turkmenistanu nu sunt vecine cu Teleormanu , Bruxelles este instituția aia în care ai stat statuie anii de zile pentru mii de euro . Când treci pe roșu, cei care te avertizează nu-ți vor răul, char dacă sunt ambasadori ( ați decât cel sovietic).
Răspunde
0 0
Adriana Negruti
03 Apr 16:45
Am senzatia ca traim in Coreea de Nord si orice ar spune cineva din vest este rastalmacit si peste orice discutie se suprapune un discurs imbecil si liniar al unui stat care traieste pe alte lungimi de unda, total opac la ce ar trebui sa faca intr-un parteneriat cu state normale, civilizate...Au trecut 30 de ani si parca tot ceva gen Ceausecu avem la conducere, numai oameni sireti, profund ostili vestului si dispretuind adevarul in fata, spre prostirea maselor naive sau crearea unei stari de prostratie in randul celor care mai sperau ca se poate salva ceva...E incredibil!!!!
Răspunde
0 0
Adriana Negruti
03 Apr 16:41
Am senzatia ca traim in Coreea de Nord si orice ar spune cineva din vest este rastalmacit si peste orice discutie se suprapune un discurs imbecil si liniar al unui stat care traieste pe alte lungimi de unda, total opac la ce ar trebui sa faca intr-un parteneriat cu state normale, civilizate...Au trecut 30 de ani si parca tot ceva gen Ceausecu avem la conducere, numai oameni sireti, profund ostili vestului si dispretuind adevarul in fata, spre prostirea maselor naive sau crearea unei stari de prostratie in randul celor care mai sperau ca se poate salva ceva...E incredibil!!!!
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?