ONU cere oficial retragerea trupelor ruse din Transnistria. Furia Moscovei și a lui Dodon

23 Iunie 2018
Rusia, exerciții militare în Transnistria
Rusia, exerciții militare în Transnistria

Adunarea Generală a ONU a adoptat, cu 64 de voturi „pentru” și 15 „împotrivă” rezoluția Republicii Moldova privind retragerea trupelor ruse din regiunea transnistreană, spre nemulțumirea Moscovei și a președintelui Igor Dodon. 

Rezoluția ONU care cere retragerea trupelor ruse din Transnistria a fost votată de 64 de state și respinsă de 15. 83 de țări s-au abținut. 

Ministrul moldovean de Externe, Tudor Ulianovschi, a declarat că Grupul Operativ de Trupele Ruse, pe scurt GOTR, staționează în continuare ilegal pe teritoriul Republicii Moldova. Anterior acesta a declarat că rezoluția vizează trupele ruse din cadrul GOTR, nu și pe cele de menținere a păcii, notează Europa Liberă.

Cehia, Polonia și Marea Britanie s-a alăturat în calitate de co-sponsori la rezoluția Republicii Moldova. Rusia s-a opus vehement adoptării documentului, insistând chiar asupra retragerii rezoluției de pe agendă, însă propunerea nu a fost susținută de statele membre.

După adoptarea documentului, adjunctul reprezentantului Rusiei la ONU, Dmitri Polianski, a declarat că acesta va avea un puternic impact negativ asupra procesului de apropiere a celor două maluri ale Nistrului, precum și asupra progresului înregistrat în ultimul timp în reglementarea transnistreană:

„Viitorul apropiat va arăta ce lovitură dură a fost dată procesului de apropiere a celor două părți și e regretabil că viitoarele eșecuri se vor asocia cu Adunarea Generală ONU.”

Polianski a acuzat de asemenea și UE de „duble standarde” și de faptul că nu e interesată de o reglementare în problema transnistreană și că îi pasă doar de geopolitică, nu și de nevoile oamenilor din regiune.

Reprezentantul Rusiei a pus accent și pe faptul că la nivelul conducerii Republicii Moldova nu există unitate în subiectul retragerii trupelor ruse din regiunea transnistreană, iar proiectul de rezoluție inițiat de Guvern a fost criticat recent de președintele Igor Dodon. Acesta a calificat poziția Chişinăului ca fiind distructivă și a spus că e în detrimentul efortului de reglementare transnistreană sub egida OSCE.

Igor Dodon a reacționat de alfel cu nemulțumire, după vot. 

Președintele Republicii Moldova a criticat votul la ONU, spunând că Guvernul Republicii Moldovei, controlat de Partidul Democrat, a comis un nou gest ostil antirusesc.

„O astfel de PR-campanie a Partidului Democrat nu va avea nici o semnificație practică. Republica Moldova trebuie să-şi consolideze statalitatea, să promoveze o politică externă echilibrată, să insiste pe recunoașterea internațională a statutului său de neutralitate”, susține Dodon.

„Deja peste câteva luni, după alegerile parlamentare, în Moldova va fi formată o majoritate parlamentară pro-moldovenească şi un Guvern pro-moldovenesc, care vor promova o politică externă echilibrată, reieșind din interesele naționale, va tinde spre relansarea relațiilor de parteneriat strategic cu Rusia și spre identificarea unui model pentru reglementarea integrală şi definitivă a conflictului, unul care ar satisface atît Chişinăul, cât şi Tiraspolul”, adaugă președintele.



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?