
După conflictul verbal dintre Paris și Roma, o întâlnire între președintele Emmanuel Macron și premierul Giuseppe Conte a fost organizată în tăcere și departe de ochii publicului.
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a avut o întrevedere care nu a fost anunţată public, la Roma, cu premierul Italiei, Giuseppe Conte, pentru a discuta despre problema imigraţiei extracomunitare, informează cotidianul italian La Repubblica, citat de Mediafax.
Întâlnirea, desfăşurată în contextul tensiunilor dintre Italia şi Franţa pe tema imigraţiei, a durat 90 de minute şi a avut loc luni seară în Palatul Casina Valadier din Roma, înaintea vizitei oficiale a preşedintelui Emmanuel Macron la Vatican.
Prin această întrevedere a fost soluţionat cazul navei umanitare Lifeline, care aştepta autorizaţia de a ajunge într-un port după salvarea a sute de imigranţi din Marea Mediterană. Premierul italian, Giuseppe Conte, a anunţat marţi că nava umanitară va putea acosta în Malta, iar Italia va prelua o parte dintre cei 233 de imigranţi aflaţi la bord.
Emmanuel Macron a confirmat marţi întrevederea cu Giuseppe Conte. "A fost o discuţie productivă şi interesantă despre modalităţile de a răspunde cât mai eficient la problema afluxului de imigranţi", a spus Macron.
- VIDEO LIVE BLOG | Simona Halep – Belinda Bencic, în sferturi la Dubai. ‘Super Simo’ a luat primul set
- Care este cea mai tranzacționată companie listată la Bursa de la București?
- Vladimir Putin a fost pus la pământ de o femeie
- A primit pe Facebook poze cu iubitul ei care săruta o altă femeie. Apoi, l-a făcut de râs pe net
Citește și...
Subiecte pe aceeași temă
Citeşte totul despre: Emmanuel Macron, Franţa, Giuseppe Conte, Italia, migraţie
Adaugă părerea ta