Șocant! A fost descoperit cel mai mare loc unde erau sacrificați copii

28 August 2019

O echipă de arheologi a descoperit rămășițele a 227 de copii sacrificați într-un ritual al culturii precolumbiene Chimu, prezentă pe coasta de nord a actualului Peru. Copiii, cu vârste între 4 și 14 ani, au fost uciși potrivit unui ritual de sacrificare pentru a calma zeii civilizației Chimu, astfel încât să protejeze comunitatea de catastrofe naturale legate de fenomenul climatic El Niño.

O echipă de arheologi a descoperit rămășițele a 227 de copii sacrificați într-un ritual al culturii precolumbiene Chimu, prezentă pe coasta de nord a actualului Peru până la finalul secolului al XV-lea, o descoperire de o amploare fără echivalent în lume, a declarat marți pentru AFP arheologul Feren Castillo.

"Este vorba despre cel mai mare loc de sacrificare a copiilor," a explicat arheologul, din localitatea Trujillo (nord vest), precizând că săpăturile au început în 2018 în Pampa la Cruz, în stațiunea balneară Huanchaco, la circa 700 kilometri nord de Lima.



Copiii, cu vârste între 4 și 14 ani, au fost uciși potrivit unui ritual de sacrificare pentru a calma zeii civilizației Chimu, astfel încât să protejeze comunitatea de catastrofe naturale legate de fenomenul climatic El Niño.

Arheologii au găsit dovezi privind un episod de ploi abundente în momentul sacrificiului.

"Peste tot pe unde săpam găseam un alt (copil)", înhumat cu chipul întors spre ocean, a precizat arheologul.

Huanchaco a fost teatrul mai mult sacrificii masive de copii sub imperiul Chimu. Un sit în care se aflau 56 de copii a fost descoperit în 2018 tot la Pampa la Cruz iar un altul, cu 140 de copii, a fost deshumat în aprilie același an în apropiere.

"Huanchaco este evident locul ales pentru a efectua aceste sacrificii," a concluzionat Castillo.

Imperiul Chimu a cunoscut apogeul său între 900 și 1450, pe coasta vestică a statului Peru, până la actualul Ecuador. Imperiul se destramă în 1475, înfrânt de imperiul Inca, cu 50 de ani înainte de sosirea primilor conchistadori în regiune.

 



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?