O ursoaică şi-a făcut bârlog în apropierea unor case din Băile Homord, zona fiind izolată

24 Martie 2014
Doi pui de urs găsiţi de pădurari în Braşov, duşi într-un adăpost din judeţul Harghita
Doi pui de urs găsiţi de pădurari în Braşov, duşi într-un adăpost din judeţul Harghita
FOTO: infomm.ro

O ursoaică şi puii ei şi-au făcut bârlog la câteva zeci de metri distanţă de casele din staţiunea Băile Homorod, judeţul Harghita, zona fiind izolată cu benzi fosforescente, întrucât, deocamdată, animalele nu pot fi mutate, iar localnicii spun că le este teamă de un posibil atac.

Bârlogul ursoaicei - care are doi pui -, aflat la câteva zeci de metri distanţă de case, lângă DN 13 A, în staţiunea balneară Băile Homorod, a fost descoperit în urmă cu câteva zile de un localnic care căuta crengi uscate.

"Am mers după crengi uscate şi am văzut că ursoaica şi-a făcut bârlog şi are pui. I-am văzut şi pe ei şi ursoaica. M-am speriat şi am venit fuga de acolo şi nu am mai avut curaj să mai merg. Am anunţat la Primărie şi pădurarii", a povestit localnicul.

Pădurarii de la Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AVPS) "Târnava Mare" din Odorheiu Secuiesc susţin că microclimatul tipic subalpin al staţiunii, ferită de vânt, a atras-o pe ursoaica gestantă, care şi-a ales, în luna ianuarie, drept adăpost o scorbură aflată la baza unui brad înalt dintr-o mică pădure, pe o colină, la aproximativ 50 de metri distanţă de casele oamenilor şi la circa 150 de metri de DN 13 A Miercurea Ciuc - Odorheiu Secuiesc.

Pădurarii mai spun că "niciodată nu s-a întâmplat" ca un urs să îşi sape adăpost atât de aproape de zonele locuite.



"Niciodată nu s-a întâmplat aşa ceva, este un eveniment cu totul neobişnuit. De obicei, ursoaicele fată sus în munţi, în bârlogul făcut de ele, departe de oameni. Cred că este o ursoaică foarte tânără şi nu a ştiut să îşi caute un loc sus, în munte, iar celelalte bârloguri erau deja ocupate", a spus Jakab Attila, preşedintele AVPS "Târnava Mare" din Odorheiu Secuiesc.

Potrivit acestuia, planul iniţial a fost ca ursoaica să fie tranchilizată şi dusă, împreună cu puii, într-un loc mai ferit, însă nu a putut fi realizat deoarece specialiştii nu ştiu cum se va comporta ursoaica la trezire şi ce va face cu puii.

"Mi-au spus că este cel mai bine să o lăsăm aici şi să închidem zona", a afirmat Jakab. Directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Harghita, Domokos Laszlo, a declarat, la rândul său, că relocarea ursoaicei cu pui nu este permisă de "metodologie”.

"Metodologia noastră nu ne lasă să o luăm şi să o ducem în altă parte. Cred că în maxim o lună - aşa spun specialiştii -, când puii vor putea ieşi din bârlog, se vor deplasa în alt loc", a afirmat directorul APM Miercurea Ciuc.

Localnicii sunt speriaţi de ursoaică şi spun că se tem pentru vieţile lor şi ale copiilor, animalele sălbatice provocându-le pagube şi în anii precedenţi.

"Mi-e frică tare de ursoaica asta, mi-e frică nu numai pentru mine, ci şi pentru copii, nici nu-i mai lăsăm să iasă din casă singuri", a spus o femeie, în vreme ce un alt localnic şi-a exprimat temerile că animalele din gospodărie vor fi ucise de ursoaică.

"Mă tem că va intra în curte, că noi creştem porci, vite, avem stupine şi, de foame, o să le omoare. Este prea aproape de noi ca să nu ne temem", a mai spus acesta.

Potrivit preşedintelui vânătorilor de la AVPS "Târnava Mare", spaima locuitorilor este îndreptăţită, "mai cu seamă atunci când ursoaica trebuie să coboare să bea apă, la pârâul de peste drumul care duce la casele oamenilor, iar cineva intră în spaţiul dintre ea şi pui".

Oamenii au cerut sprijnul primarului oraşului Vlăhiţa, de care aparţine staţiunea Băile Homorod, dar acesta a primit interdicţie să ia orice măsură împotriva ursoaicei.

"Nu avem voie să îi tranchilizăm sau să îi deplasăm în pădure, pentru că ursoaica încă alăptează. Singura măsură posibilă a fost izolarea zonei, ca ursoaica să stea în linişte cu puii ei", a afirmat primarul oraşului Vlăhiţa, Rus Sandor.

Benzi fosforescente de care au fost ataşate, din loc în loc, inscripţiile "pericol de atac de urs, trecerea strict interzisă" marchează zona izolată, aceasta fiind singura măsură care a putut fi luată pentru protejarea oamenilor, întrucât ursul este o specie ocrotită prin lege. Persoanele care trec dincolo de bandă pot fi amendate cu 10.000 de lei.

Autorităţile speră că, după ce puii vor creşte şi vor părăsi bârlogul, ursoaica îi va duce în mijlocul pădurii, departe de zona locuită de oameni. În caz contrar, se va impune relocarea lor, cu atât mai mult cu cât staţiunea Băile Homorod este căutată de turişti din ţară şi din străinătate pentru băile cu apă minerală, precum şi pentru izvoarele cu un conţinut bogat în minerale, utilizate atât în scopuri curative, cât şi ca apă de băut.

În pădurile din Harghita trăiesc aproximativ o mie de urşi. Anul trecut au fost înregistrate la Agenţia pentru Protecţia Mediului Harghita 107 incidente provocate de urşii care au intrat în gospodării şi au omorât oi, vite, cai, găini, iepuri şi au distrus stupine.
Tot anul trecut, un cioban a murit în Harghita, iar altul a stat trei săptămâni în spital, după ce au fost atacaţi de un urs.



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

6 -1
Ana
25 Mar 10:06
Mai degraba invers: oamenii din Baile Homorod si-au facut barlogul in arealul unei ursoaice si puiutilor ei... Sa speram ca cei din comunitatea locala vor reactiona UMAN si nu vor perturba linistea familiei de ursuleti... Fauna a ramas ultima bogatie inca nedistrusa a Romaniei dupa ce strainii au intrat in posesia bogatiilor subsolului (petrol, gaze,aur), padurilor (austriecii), panamtului arabil (italieni, arabi).... Sa speram ca vom pastra totusi aceasta ultima bogatie..
Răspunde
6 -1
Roland
25 Mar 08:21
Sa nu uitam ca noi invadam habitaclul lor si nu invers. Sa speram ca situatia se termina cu bine si "autoritatile" oarbe de altfel iau masurile care se impun.

Trebuie asigurata linistea ursoaicei si a puilor, se va indeparta ea din zona odata cu venirea primaverii. Cel mai rau lucru posibil ar fi invadarea zonei de catre echipe de filmat, curiosi sau aventurieri.
Răspunde
4 -1
Sa invatam romaneste.
25 Mar 10:04
2 Se spune "habitatul" si nu "habitaclul".

Habitaclu = "1. Locaș special al busolei pe o navă; suport nemagnetic al busolei marine. ♦ Calotă de alamă care acoperă busola. 2. Spațiu amenajat într-un automobil, într-o aeronavă etc. (pentru echipaj, călători, poștă etc.). – Din fr." sursa - dex online
1 -9
mai importanti decat oamenii
25 Mar 07:10
Cainii iar acum ursii au devenit mult mai importanti dacat oamenii. Viata unui om nu valoareaza nimic in comparatie cu viata unui caine sau a unui urs.Halal conducere care se lasa influentata de toti aiuritii. Dupa v-a omora cativa oameni se vor lua masuri.....
Răspunde
16 0
Sa-i strranga in brate pe ucigasii padurilor
24 Mar 22:51
Le-ati distrus arealul asa ca trebuie si ei sa traiasca undeva daca padurea e plina de viloaie si copacii sunt defrisati de minti demente si lacome. Imi pare rau ca nu i-a intalnit ursoaica pe nemernicii care distrug natura, sa-i stranga un pic in brate
Răspunde
7 -2
Ursula Ursulescu
24 Mar 22:42
Se pare ca acum, in Băile Homord, intelesul zicalei aproape populare, "du-te si plimba ursul" poate reprezenta o trimitere spre un deces iminent.
Răspunde
10 -6
UrSula
24 Mar 22:16
A luat exemplu de la maidanezi, care se simt proprietari peste tot.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?