O nouă polemică în manuale: cum a fost modificat "greieraşul" lui Topârceanu

15 Octombrie 2018

O nouă dispută legată de manualele publicate de Editura Didactică şi Pedagogică a devenit virală pe reţelele de socializare. Este vorba despre felul în care a fost scurtată şi adaptată "Balada unui greier mic".

Cei trei autori ai manualului de clasa a II-a "Comunicarea în limba română" au modificat unele versuri din poezia lui George Topârceanu, iar la final au reuşit să piardă atât rima, cât şi ritmul strofei.

Petronela Vali Slavu, profesor la un colegiu din Petroşani, este cea care a postat fragmentul de poezie, întrebându-se, retoric, "Cine le-a dat dreptul autoarelor manualului să modifice versurile lui Topârceanu? Cum să le cer elevilor mei să memoreze varianta masacrată? Mai ales finalul sună ca naiba!... "

În replică, directoarea Editurii Didactice şi Pedagocie, Maria Nistor, a explicat că "a fost dorința autorilor să adapteze versurile şi evaluatorii nu au avut observații în acest sens." Este posibil ca în varianta digitală să fie inclusă şi forma originală, astfel încât copiii să poată face comparaţia între cele două variante.

Postarea iniţială a atras sute de comenarii şi de like-uri.

Citeşte şi

Ministerul Educaţiei retipăreşte manualul de Geografie. Paguba, 150.000 de euro 

Ministerul Educaţiei îşi asumă şi eşecul manualului de biologie, va tipări erate

Adaptarea poeziei în manualul de clasa a II-a.

Cri-cri-cri!

Toamnă gri!

Nu credeam că o să mai vii

Înainte de Crăciun,

Că puteam şi eu să adun

O grăunţă cât de mică

Să nu cer de împrumut 

La vecina mea furnică.

Cri-cri-cri!

Toamnă gri!

Sunt tare mic şi necăjit!

 

Forma originală a poeziei

Cri-cri-cri,

Toamnă gri,

Nu credeam c-o să mai vii

Înainte de Crăciun,

Că puteam şi eu s-adun

O grăunţă cât de mică,

Ca să nu cer împrumut

La vecina mea furnică,

-----------

(Dar de-acuş s-a isprăvit..) /vers tăiat de autorii adaptării, anulează rima cu ultimul vers.

Cri-cri-cri,

Toamnă gri,

Tare-s mic şi necăjit!

 

 

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Simona
15 Oct 20:05
Vă rog să răsfoiți manualul de istorie pentru clasa a IV-a editura Corint Educațional. La pagina 20 o să găsiți o lecție “uimitoare” de istorie pe care sper să nu o învețe elevii. Conform acestuia dacii și geții sunt două popoare "înrudite".
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?