O întâlnire amânată timp de 10 secole. Ce va vorbi Papa cu patriarhul Rusiei lui Putin?

12 Februarie 2016

Papa Francisc se întâlnește vineri cu patriarhul Kirill, prima întrevedere a unui lider la Vatican cu un șef al Bisericii Ortodoxe Ruse de la Marea Schismă și până acum. Mai multe imperii s-au destrămat de atunci, inclusiv cel Bizantin și Sfântul Imperiu Roman, Bisericile au suferit reforme, iar numărul catolicilor s-a extins semnificativ în întreaga lume. Întâlnirea de la Havana se va sfârși cu semnarea unei declarații comune cu privire, cel mai probabil, la soarta creștinilor persecutați în Africa și Orientul Mijlociu, dar simbolismul ei trece dincolo de acest document. 

Doi ani de tratative au fost duse în secret pentru întâlnirea Papei Francisc cu patriarhul rus Kirill, așa cum chiar suveranul pontif a dezvăluit într-un interviu acordat cotidianului italian Corriere della Sera.

Dar apropierea începuse cu mulți ani în urmă, inclusiv prin pașii făcuți de Papa Paul al II-lea. Kirill însuși este un bun cunoscător al Vaticanului, pe care l-a vizitat în mai multe rânduri pe când era responsabil cu relațiile externe al Bisericii Ortodoxe Ruse, potrivit Foreign Policy.

Probabil însă că întâlnirea se datorează în mare parte lui Francisc, un papă cu o agendă diplomatică intensă, care și-a dorit o apropiere de biserica răsăriteană de la bun început.

Un simbolism puternic



Semnificația întâlnirii este imensă pentru ambele Biserici, cea Catolică, cu cei 1,2 miliarde de credincioși, și cea Ortodoxă Rusă, cu două treimi din cei 200 de milioane de ortodocși din întreaga lume.

Indiferent de declarația semnată, întrevederea este un semn al dezghețului, după mai bine de o mie de ani de relații complicate.

Ce se va discuta la întâlnire? Papa Francisc a oferit câteva sugestii.

'Trebuie construite punți. Pas cu pas. Până se ajunge să fie strânsă mâna celui care se află de cealaltă parte'.

'Punțile sunt durabile și contribuie la pacea (în lume). Zidurile, nu. Acestea trebuie distruse, nu construite. Ele sunt sortite căderii, unul după altul. Să ne gândim la cel de la Berlin. Părea etern și a căzut într-o zi', a amintit papa în declarațiile sale pentru Corriere della Sera.

Ca și China, 'Rusia poate da mult', a insistat suveranul pontif.

Persecuția creștinilor

Probabil cel mai puternic motiv pentru organizarea întâlnirii este persecuția creștinilor, indiferent de denominație, din Orientul Mijlociu și Africa.

Este ceea ce Papa Francisc a numit "ecumenismul sîngelui" - iar atât sufernaul pontif cât și patriarhul Rusiei consideră că în Siria și Irak, creștinii sunt victima uni genocid.

În legătură cu conflictele din lumea arabă, Papa Francisc a declarat pentru Corriere della Sera că, 'în parte, a existat o convergență de analize între Sfântul Scaun și Rusia'.

'În parte... căci nu trebuie exagerat: Rusia are propriile sale interese', a ținut să adauge el.

De altfel, interesele proprii ale Rusiei se văd chiar acum: avioanele Moscovei susțin o ofensivă masivă a forțelor loiale regimului Bashar al-Assad împotriva rebelilor din regiunea Alep, ofensivă care ucide civili și gonește din case zeci de mii de oameni.

Diferențe de viziune

Întâlnirea va aduce față în față doi exponenți ai unor gândiri destul de diferite.

Pe de o parte Papa Francisc, un susținător al ecumenismului, văzut ca un progresist care a avut declarații pe tema homosexualității, spre exemplu, care nu au fost pe placul conservatorilor. 

De cealaltă parte, patriarhul Kirill, un aliat puternic al regimului autoritar al lui Vladimir Putin, alături de care a susținut o renaștere a ortodoxismului naționalist care a generat ură față de străini și față de minorități în general, inclusiv cele sexuale.

În plus, diferendele dintre Biserici persistă și nu vor dispărea prea ușor. Nu este vorba doar despre chestiunile teologice. În prim plan stă statutul Bisericii Catolice din Ucraina, ce nu este bine văzută de către rușii ortodocși, care o consideră drept intrusă pe teritoriul răsăritean.

De cealaltă parte, catolicii din Ucraina se simt amenințați și l-au acuzat anul trecut pe papa Francisc că a avut o atitudine prea îngăduitoare față de Moscova când a descris violențele din estul Ucrainei drept un "fratricid", în conditiile în care ei le vedeau mai degrabă ca un produs al agresiunii externe. 

Va avea Putin vreun beneficiu?

Unii comentatori spun că Vladimir Putin ar avea de beneficiat de pe urma întâlnirii de vineri. Putin s-a aliat indeaproape cu Biserica Ortoxa Rusa, ceea ce face ca intalnirea privata de doua ore de vineri sa fie nu doar un eveniment religios ci si unul incarcat politic - mai ales intr-un moment in care relatiile Rusiei cu Occidentul sunt puse in dificultate din cauza Ucrainei si a Siriei, scrie Reuters, citată de Hotnews.

"Putin vede in mod clar valoarea relatiei sale cu Biserica Ortodoxa Rusa si relatia Bisericii Ortodoxe Ruse cu papa", a declarat un diplomat sub protectia anonimatului.

Liderul de la Kremlin "intelege ca papa este un jucator important pe scena mondiala si cred ca ar fi bucuros sa aiba posibilitatea de a folosi imbunatatirea relatiilor dintre Vatican si Biserica Ortodoxa Rusa pentru ca punctul de vedere al Kremlinului sa ajunga la Vatican", sustine diplomatul.

Alexander Volkov, purtatorul de cuvant al bisericii ruse, a declarat ca, in timp o declaratie comuna se va concentra pe crestinii persecutati din Orientul Mijlociu, subiectul tensiunilor dintre Rusia si Occident ar putea fi discutat in cadrul intrevederii.

"Acesta este unul dintre subiectele fierbinti si putem sa presupunem ca va fi reflectat in dialog. Nu poate fi exclus", a afirmat Volkov. 



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?