Nouă amânare în procesul diplomelor false de la Teleorman, e vizat şi Dragnea

26 Octombrie 2018

Un nou termen în procesul diplomelor false obținute de mai mulți teleormăneni cu funcții publice printre care și Liviu Dragnea, a fost stabilit pentru data de 20 noiembrie.

Scandalul diplomelor false vizează două universități din Alexandria: Universitatea Alexandru Ghica și Universitatea Europa Ecor.

Cele două instituții de învățământ superior nu au deținut niciodată atestate sau autorizații de funcționare, iar Ministerul Educației nu a știut vreodată, cel puțin declarativ, că asta se întâmpla la Alexandria. Se pare că obținerea unui dosar de absolvire era condiționată de suma de 3000 – 3500 de euro, iar în schimbul acestor bani, grupul infracțional organizat acolo reușea să întocmească dosarul solicitat, fără ca solicitantul să participe la vreun curs sau la vreun examen și chiar fără ca acesta să aștepte trei ani, pentru a obține diploma.

Printre cei care și-au cumpărat astfel diplomele se numără foști parlamentari, miniștri, primari și funcționari publici din Teleorman. De notorietate în dosar sunt numele lui Liviu Dragnea, cel al fostei lui soții și al fostului adjunct al IPJ Teleorman, Emil Stănimir. 

Toate detaliile le puteţi citi pe Realitatea de Teleorman.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Jiji
26 Oct 21:29
Diplome false in parlament !!! Hahahahaha Ce fel de indivizi populeaza cea mai inalta structura a statului ! ? Chiar nu au nici o rusine, nici o decenta, nici o competenta !!!?
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?