Nemirschi ameninţă primarii care nu se implică în proiecte de mediu că vor plăti amenzile de la CE

26 Mai 2009
Foto: flickr.com
Foto: flickr.com
Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a anunţat marţi, la Cluj, că autorităţile locale care nu aplică pentru proiecte de mediu cu finanţare europeană ar putea ajunge să plătescă amenzile de la Comisia Europeană pentru depăşirea perioadei de conformare.

Ministrul a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă de la Cluj, că, dacă se va dovedi că o perioadă de conformare nu a fost respectată din motive independente de Ministerul Mediului, primăriile vor fi co-plătitoare la amenzile primite de la Comisia Europeană.

"Pe lista de probleme pe care tot o fac de vreo două luni de zile şi tot încerc să găsesc unde nu funcţionează sistemul, de multe ori, autorităţile locale nu s-au implicat, au tărăgănat şi am ajuns în 16 iulie. Până la urmă nu e vina ministerului Mediului dacă ei nu şi-au făcut treaba, iar lucrurile astea trebuie să se ştie.(...) În Europa s-au găsit soluţii şi în sensul transferării penalităţii de la nivel central la nivel ocal, să împărţim cumva banii", a afirmat Nemirschi. 

Printre problemele semnalate la autorităţile locale, potrivit ministrului, se numără schimbarea locaţiilor pentru noua rampă de gunoi, ceea ce atrage suspendarea elaborării studiului de fezabilitate şi a altor etape.
"Noi trebuia să avem gropile gata deja, ca să le putem închide pe cele neconforme. Avem o mare problemă.", a spus Nicolae Nemirschi. 

România are termen limită 16 iulie 2009 pentru închiderea depozitelor neconforme de deşeuri, dată la care CE poate transmite notificarea de infringement.



"În 16 iulie se va face o radiografie a angajamentului nostru faţă de UE, în momentul în care am aderat. Evident că vom constata - eu am raportările astea de la Garda de Mediu, practic, săptămânal, deci ştiu ce se întâmplă vizavi de aceste angajamente, şi aici vorbesc de închiderile gropilor neconfiorme - evident că vom avea supriza că nu ne-am ţinut de cuvânt. Procedura va începe, trebuie să fim realişti. Nu vom putea închide toate gropile", a afirmat ministrul.   

Ministrul Mediului a mai spus că a studiat situaţii similare în alte ţări europene şi spus că România ar putea scăpa de procedura de infrigement deoarece are un moment de respiro în iulie - când va da raportul de progres Comisiei Europene - până în toamnă, dacă se conformează.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: NewsIn

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?