Mormântul lui Iisus, deschis pentru prima oară în 500 de ani. Descoperire miraculoasă

5 Decembrie 2016
Mormântul lui Iisus, deschis pentru prima oară în 500 de ani. Descoperire miraculoasă
Mormântul lui Iisus, deschis pentru prima oară în 500 de ani. Descoperire miraculoasă

Timp de mai multe decenii, în bisericile creștine au existat diverse polemici cu privire la Mormântul Sfânt din Ierusalim, care s-ar afla pe locul unde a avut loc Învierea. Arheologii au deschis mormântul pentru a deluşi mai multe mistere.

Altarul a fost construit pentru a proteja mormântul unde a stat trupul lui Iisus Hristos timp de trei zile după ce a fost crucificat. Mormântul a fost sigilat în marmură din 1555 pentru a fi protejat împotriva pelerinilor care furau bucăți din construcție.

Pentru prima dată după 500 de ani, capacul locului de veci a fost deschis, arheologii făcând o descoperire incredibilă, scrie Mirror.co.uk!

Ei au descoperit un raft de calcar pe care se presupune că ar fi fost pus trupul lui Iisus și o a doua lespede din marmură, despre care nimeni nu a știut că exista. Pe aceasta se afla gravată o cruce.

"Cel mai uimitor lucru pentru mine a fost când am dat la o parte primul strat de praf și am descoperit o a doua bucată de marmură. Aceasta era gri, nu albicioasă, precum cea din exterior și chiar în mijlocul ei era frumos inscripționată o cruce. Nu aveam habar că exista", a declarat arheologul Frederik Hiebert, de la National Geographic.



Arheologul mai spune că altarul a fost distrus de multe ori de foc, cutremure și invazii de-a lungul secolelor: "Nu știam dacă l-au construit în același loc de fiecare dată. Aceasta pare să fie o dovadă vizibilă că locul pe care pelerinii îl venerează astăzi este într-adevăr același mormânt pe care împăratul roman Constantin cel Mare l-a găsit în secolul al IV-lea și pe care cruciații l-au venerat. Este uimitor".

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?