Monede care celebrează vizita Papei în România. Cât costă una?

23 Mai 2019

Banca Naţională a României lansează joi, 30 mai, în circuitul numismatic monede din aur şi alamă pentru colecţionare şi va pune în circulaţie o monedă din alamă, cu tema Vizita Apostolică a Sanctităţii Sale Papa Francisc în România.

Potrivit Agerpres, aversul monedei din aur prezintă imagini ale unor lăcaşuri de cult şi numele localităţilor unde se află acestea, respectiv Catedrala Sfântul Iosif - ,,BUCURESTI’, Sanctuarul marian - ,,SUMULEU CIUC’, Catedrala Sfânta Treime - ,,BLAJ’, Catedrala Sfânta Fecioară Maria, Regină - ,,IASI’, care vor fi vizitate de Sanctitatea Sa Papa Francisc, inscripţiile în arc de cerc ‘ROMANIA’ şi anul de emisiune ’2019′, stema României şi valoarea nominală ‘500 LEI’.

Aversul monedei din alamă pentru colecţionare prezintă imagini ale unor lăcaşuri de cult şi numele localităţilor unde se află acestea, respectiv Catedrala Sfântul Iosif - ,,BUCURESTI’, Sanctuarul marian - ,,SUMULEU CIUC’, Catedrala Sfânta Treime - ,,BLAJ’, Catedrala Sfânta Fecioară Maria, Regină - ,,IASI’, care vor fi vizitate de Sanctitatea Sa Papa Francisc, inscripţiile în arc de cerc ‘ROMANIA’ şi anul de emisiune ’2019′, stema României, valoarea nominală ‘50 BANI’ şi litera ‘N’ într-un cerc, ca semn distinctiv al piesei pentru colecţionare.

Reversul comun tuturor monedelor prezintă portretul şi blazonul Sanctităţii Sale Papa Francisc şi inscripţiile în arc de cerc ,,VIZITA APOSTOLICA A SANCTITATII SALE PAPA FRANCISC IN ROMANIA’, perioada vizitei ,,31 MAI-2 IUNIE’, deviza acesteia ,,SA MERGEM IMPREUNA!’.

Tirajele acestei emisiuni numismatice sunt: 500 de bucăţi pentru moneda din aur; 10.000 de bucăţi pentru moneda din alamă pentru colecţionare; 1.000.000 de bucăţi pentru moneda din alamă pentru circulaţie.



Preţurile de vânzare sunt: 8.660,00 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din aur, inclusiv broşura de prezentare; 10,30 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din alamă de 50 bani pentru colecţionare.

Monedele din aur, monedele din alamă pentru colecţionare şi monedele de circulaţie, cu tema Vizita Apostolică a Sanctităţii Sale Papa Francisc în România, au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a monedelor din aur şi a monedelor din alamă pentru colecţionare, cu tema Vizita Apostolică a Sanctităţii Sale Papa Francisc în România, se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Punerea în circulaţie a monedelor de circulaţie, cu tema Vizita Apostolică a Sanctităţii Sale Papa Francisc în România, se va face prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României, cu ocazia efectuării plăţilor în numerar către instituţiile de credit/Trezoreria Statului.



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?