Mircea Geoană, audiat în comisia de anchetă. Ce spune despre "fraudarea alegerilor" pierdute

23 Mai 2017

Mircea Geoană, cel care a fost preşedinte pentru o singură noapte, în anul 2009, a declarat, înainte de a intra la audierile din comisia de anchetă a alegerilor din 2009, că în opinia sa, există suspiciuni rezonabile cu privire la fraudarea alegerilor pe care le-a pierdut. 

"Vreau să păstrez declaraţiile pentru comisie, vreau să vă spun că sunt absolut convins că ceea ce s-a ştiut reprezintă elemente de suspiciune rezonabilă cu privire la fraudarea algerilor prezidenţiale", a spus Mircea Geoană. 

El a arătat că a fost vorba de o "încercare de perpetuare a unui sistem de forţă, de putere, de şantaj şi corupţie politică şi economică, cu consecinţe grave asupra stării generale a naţiunii şi a intereselor generale ale cetăţenilor României".

Laura Codruţa Kovesi ar urma să fie audiată în comisia de anchetă a alegerilor din 2009

"Acţiunea din 2009 a avut un caracter inter-instituţional şi transpartinic, încolonând sub o comandă unică conducători obedienţi - nu instituţii în ansamblul lor - veleitari din politică, carierişti sau persoane şantajabile din zonele cheie ale sistemului politic şi administrativ al ţării. Vorbim de persoane şi nu de instituţii”, a adăugat Geoană, care a opinat că mandatul 2009-2014 a fost "imoral, antidemocratic şi antinaţional".

Hrebenciuc, în comisia de anchetă a alegerilor: Am avut suspiciunea că s-a întamplat ceva "necurat"

El a mai arătat că această comisie de anchetă a alegerilor din 2009 reprezintă un gest de "igienă democratică".



"Consider că această comisie reprezintă mai mult decât un simplu gest politic sau de reparaţie istorică. Dincolo de persoane sau de politică, cred că este un act de igienă democratică şi o investiţie într-un viitor mai bun pentru România şi pentru români", a mai spus Geoană.

Cozmin Guşă: Dovedirea fraudării alegerilor din 2009 este importantă pentru democraţia noastră 

Ulterior, acesta a mai susţinut, în cadrul audierilor din comisie, că mandatul prezidenţial 2009-2014, aşadar al lui Traian Băsescu, a "fost unul imoral şi anti-constituţional". 

"Este regretabil că au trecut atâţia ani până la acest moment, au trebuit să apară elemente circumstanţiale pentru a declanşa acest demers democratic. Această  comisie reprezintă mai mult decât un gest politic, cred că este un act de igienă democratică. Mandatul 2009-2014 a fost imoral, antidemocratic", a mai spus Geoană.

Hrebenciuc: Am pierdut 400 000 de voturi pe vizita lui Geoană la Vîntu



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?