Miracolele cu care ești înzestrat, în funcție de ziua nașterii. Află care este darul tău divin

27 Noiembrie 2017

Unii s-au născut cu miracolul vieții, alții cu miracolul iubirii iar alții cu miracolul frumuseții. Află, în funcție de ziua săptămânii în care te-ai născut, ce dar divin ai.

LUNI - MIRACOLUL CUVÂNTULUI

Luni este o zi a începutului, a cuvântului și a puterii de a începe o acțiune nouă. Luni este o zi benefică pentru a-ți urma visurile și a le pune în practică. Această zi aduce cu ea libertatea cuvântului și a discursului. Nu ezita să-ți exprimi exuberanța, individualitatea, entuziasmul în fața celorlalți chiar dacă ai tendința de a te închide în tine uneori. Darul cu care te-ai născut este Darul Cuvântului și el trebuie împărtășit deoarece ai abilitatea de te face remarcat prin cuvânt, fie el scris.

MARȚI - MIRACOLUL VIEȚII

Marți este ziua acțiunii, a începuturilor inițiale deja, a implicării și a eficacității. Este o zi benefică pentru a continua o acțiune începută și neterminată, pentru a lupta pentru ceea ce-ți dorești cu adevărat. Viața este darul pe care trebuie să-l respecți și să-l apreciezi cât mai mult. Lecția persoanelor născute în ziua de marți este aceea de a stăpâni instinctele, orgoliile și agresivitatea.

MIERCURI - MIRACOLUL IERTĂRII

Miercuri este o zi a continuității, a mobilității, a exprimării, a informației, a cumpătării, a puterii de a te adapta la zilele care vor urma. Miercuri este și o zi a iertării, o zi a acceptării și a împăcării. Dacă ești născut miercuri, ești înzestrat cu un dar care nu este accesibil tuturor. Chiar dacă ai exprimat momente și sentimente negative, ai reușit să treci peste ele, înțelegând că iertarea interioară este cheia spre pace și armonie.

JOI - MIRACOLUL CUNOAȘTERII

Joi este ziua expansiunii, a elaborării, a autoexaminării și a examinării celorlalți. Ziua de joi este benefică pentru a-ți lărgi orizonturile și a-ți îmbunătății cunoștințele, învățând, asimilând și testând teorii și domenii netestate până acum. De asemenea, este ziua beneficiilor, a încrederii, a generozității, dar și a încercărilor de a accede metodele cunoașterii interioare. Dacă te-ai născut joi, te-ai născut cu un har aparte. Ai o mare putere de înțelegere a lucrurilor şi o intuiție fantastică. Capacitatea ta de a judeca situațiile este una superioară. Vezi și simți ceea ce altora le scapă, reușind să pătrunzi chiar și în acele spații de sub suprafața spre care mulți blochează accesul.



VINERI - MIRACOLUL FRUMOSULUI

Vineri este ziua în care se celebrează frumosul, iubirea de frumos, senzualitatea, bucuria de a trăi. Vineri este ziua în care importanța acceptării și recunoașterii propriei valori în ochii celorlalți devine primordială. Această zi este benefică artelor frumoase, plăcerii, flirtului, cooperării, îndrăgostirii și construirii de relații. Dacă ești născut într-o zi de vineri, te-ai născut cu darul de a putea vedea frumusețea din lucruri, darul de a vedea frumusețea din ceilalți oameni, încercând să o descoperi și să o valorifici și pe cea din interiorul lor. Talentul tău este legat de muzică, pictură, dans sau alte lucruri care îți aduc lumina în viețile multora.

SÂMBĂTĂ - MIRACOLUL CURAJULUI

Sâmbătă este o zi a deciziilor, a dedicării, a sacrificiilor, a autoimpunerii, a restricțiilor și a tăcerii. În această zi este benefică analizarea scopurilor și acțiunilor tale. Te-ai născut caracterizat de Miracolul Curajului, iar ambiția și dorința de a reuși te pot impulsiona să ajungi pe drumuri pe care nu a mai ajuns nimeni înainte. De asemenea, îți provoacă noroc în viață și reușită în ceea ce-ți propui.

DUMINICĂ - MIRACOLUL IUBIRII

Duminică este o zi a împlinirii, a finalizării. Este totodată o zi a creației și a inspirației. Această zi este benefică relaxării și reîncărcării energetice și spirituale, este o zi caracterizată prin echilibru, pace și relații apropiate cu cei dragi. Ai o mare capacitate de iubire, veselie. Persoanele născute în această zi sunt șarmante, alină, domolesc, binedispun, aduc cu ei și împrăștie optimismul oriunde se duc. De asemenea, au harul de a aduce zâmbetul pe chipul celor din jur și de a le lumina ziua. Unii dintre aceștia posedă și simțul umorului.

sursă: garbo.ro

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?