Ministrul Muncii, după o vizită la Casa de Pensii: ”Oamenii sunt tratați cu aroganță”

8 Noiembrie 2019

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, s-a declarat ”frapată” de atitudinea angajaților Caselor de Pensii față de cetățeni, după vizita la Casa de Pensii a Sectorului 6 Bucureşti.

"Am primit semnale că sunt întârzieri în calculul pensiilor. Legea prevede foarte clar un termen de 45 de zile de la înregistrarea dosarului până la emiterea deciziei şi până la efectuarea plăţii, dar aceste 45 de zile sunt cu mult depăşite. Problema este că pensionarului nu i se explică de ce apar aceste întârzieri şi nici nu are o siguranţă cu privire la termenul maxim în care i se va răspunde şi i se va procesa dosarul respectiv şi i se va calcula şi efectua plata pensiei respective.

Oamenilor nu li se explică de ce există aceste întârzieri, în multe situaţii sunt trataţi cu aroganţă, în sensul în care oamenii nu primesc alt răspuns decât 'Dacă nu vă convine să ne daţi în judecată!', ceea ce denotă o atitudine arogantă şi implicit o lipsă de respect faţă de om", a declarat Violeta Alexandru, după vizita făcută la Casa de Pensii a Sectorului 6 Bucureşti, în urma unor sesizări de la pensionari referitoare la întârzieri în calculul pensiilor.





Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
E o prapastie in unii bujetari cu SALARI si PENSII nemeritate ...
09 Nov 14:24
... si restul populatiei care supravietuieste cum poate ( chiar facind infractiuni gen dinca) !!!
Răspunde
0 0
borfasi
09 Nov 08:05
Aroganta? asta e fleac ,la politia din Drumul Taberei suntem tratati agresiv si dusmanos parca nu am fi in tara noastra.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?