Mii de jucării contrafăcute, de peste 1,3 milioane lei, confiscate în Portul Constanţa Sud-Agigea

7 Ianuarie 2015
Mii de jucării contrafăcute, de peste 1,3 milioane lei, confiscate în Portul Constanţa Sud-Agigea
Mii de jucării contrafăcute, de peste 1,3 milioane lei, confiscate în Portul Constanţa Sud-Agigea

Câteva mii de jucării contrafăcute, cu o valoare de piaţă de peste 1,3 milioane de lei, au fost confiscate în Portul Constanţa Sud - Agigea, pe numele administratorului firmelor importatoare, un cetăţean român născut în Siria, fiind întocmit dosar de cercetare penală.

Potrivit Gărzii de Coastă, poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali au verificat, la rampa din Portul Constanţa Sud - Agigea, două containere sosite din China pe adresa unor societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti, administrate de aceeaşi persoană, un român născut în Siria, în vârstă de 38 de ani, domiciliat în Bucureşti.

În urma controlului primului container au fost identificate 2.640 de tablete din plastic cu baterii, iar în cel de-al doilea au fost găsite 13.920 de telefoane din plastic, păpuşi şi maşinuţe din metal, toate articolele fiind susceptibile a fi contrafăcute. Dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul produselor originale, valoare jucăriilor din cele două containere ar fi fost de peste 1.332.000 de lei.



Marfa, care purta însemnele distinctive ale unor firme cunoscute, a fost confiscată de către lucrătorii vamali, iar poliţiştii de frontieră i-au întocmit administratorului societăţilor comerciale în cauză dosar penal pentru punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, potrivit mediafax.ro.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?