MIHAI FOTINO A MURIT. Mişu Fotino şi-a cunoscut mama la 40 de ani

13 Ianuarie 2014
Mişu Fotino a murit
Mişu Fotino a murit
FOTO: cinemagia.ro

MIHAI FOTINO A MURIT. Mihai (Mişu) Fotino, actor al Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), a murit luni, la vârsta de 83 de ani. Mişu Fotino a murit luni, în jurul orei 15.30, la Spitalul Elias din Bucureşti, unde era internat de aproape o săptămână, a declarat pentru MEDIAFAX directorul medical al unităţii sanitare, medicul Dana Safta.

MIHAI FOTINO A MURIT. Mişu Fotino a murit după o lungă şi grea suferinţă, a declarat pentru MEDIAFAX medicul Dana Safta.

Într-un interviu pe Formula As, MIŞU FOTINO a mărturisit că şi-a cunoscut mama la 40 de ani,

Cu mama dvs. v-ati intalnit vreodata?
Foarte tarziu, cand eu aveam 40 de ani. Ea ramasese la Cernauti. Ne-am privit ca doi straini si nu ne-am mai intalnit niciodata. Dar am mai povestit episodul, n-as vrea sa-l repet.

Ştefan Bănică Jr.: Mişu Fotino era un actor special; scena românească va fi mai săracă fără el

Cântăreţul şi actorul Ştefan Bănică Jr. a declarat pentru MEDIAFAX că Mihai Fotino, care a încetat din viaţă luni, era "un actor cu totul special", apreciind că scena românească va fi mai săracă fără el.

"Îmi pare rău că numai în ultima lună trebuie să vorbesc la trecut despre oameni dragi mie, ca Octavian Sava, Titus Munteanu, Nae Lăzărescu, iar acum Mişu Fotino", a declarat Ştefan Bănică Jr.

Acesta a precizat că Mişu Fotino a fost "un actor cu totul special, cu un firesc şi un farmec foarte personale".
"A fost un bun prieten al tatălui meu, pe care l-am cunoscut încă de când eram copil. Iar eu, personal, am avut plăcerea şi onoarea să joc alături de domnia sa în filmul «Sexy Harem Ada-Kaleh», în regia lui Mircea Mureşan, acum 15 ani. Mişu Fotino a lăsat moştenire teatrului românesc roluri memorabile şi mi-l aduc aminte cu mare plăcere în spectacolul Teatrului Naţional din Bucureşti «Comedie de modă veche», alături de Carmen Stănescu. Scena românească va fi mai săracă fără Mişu Fotino. Dumnezeu să-l odihnească", a declarat pentru MEDIAFAX Ştefan Bănică Jr.

Mihai (Mişu) Fotino, actor al Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), a murit luni, la vârsta de 83 de ani.
Mişu Fotino a murit luni, în jurul orei 15.30, la Spitalul Elias din Bucureşti, unde era internat de aproape o săptămână, a declarat pentru MEDIAFAX directorul medical al unităţii sanitare, medicul Dana Safta.

Mişu Fotino a murit după o lungă şi grea suferinţă, a declarat pentru MEDIAFAX medicul Dana Safta.
Totodată, actorul Alexandru Arşinel a precizat pentru MEDIAFAX că Mişu Fotino a absentat "forţat" de pe scenă din cauza unui accident vascular cerebral.

"Maestrul Mihai Fotino (Mişu Fotino) a încetat din viaţă, în cursul zilei de azi, la vârsta de 83 de ani. În cei peste 50 de ani petrecuţi pe scena Teatrului Naţional «I. L. Caragiale» din Bucureşti, artistul a dat viaţă unor personaje memorabile. Îţi mulţumim, Maestre!", se arată şi într-un mesaj publicat de TNB pe pagina oficială de Facebook.

Născut pe 14 septembrie 1930, în Bucureşti, Mihai Fotino (cunoscut şi ca Mişu Fotino), şi-a construit o carieră bogată în teatru, dar şi în cinematografie şi în televiziune abordând mai ales genul comediei.
Copilăria şi adolescenţa le-a trăit la Braşov, unde tatăl lui, Mişu Fotino - fondator al Teatrului de Stat din Braşov -, era actor şi cu care a jucat împreună încă de când era foarte mic. A debutat la vârsta de şase ani, în anul 1936, în piesa de teatru "Coloniale", iar, din 1952, Mihai Fotino a fost actor la Teatrul Dramatic din Braşov.

A fost remarcat de marele regizor Sică Alexandrescu, care a decis să-l aducă la Bucureşti. Din 1956, a jucat la Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" din Bucureşti.

Totodată, Mihai Fotino a jucat în numeroase filme şi producţii de televiziune, printre acestea numărându-se "Directorul nostru" (1955), "Telegrame" (1959), "Porto-Franco" (1961), "Codin" (1963), "Politică şi delicatese" (1963), "Titanic vals" (1964), "Amprenta (1967), "Balul de sâmbătă seara" (1968), "Elixirul tinereţii (1975), "Tufă de Veneţia" (1977), "Chiriţa la Iaşi" (1987), "Sexy Harem Ada-Kaleh" (2001).
La cea de-a XIV-a ediţie a galei premiilor Uniunii Teatrale din România, (UNITER), din 2006, Mihai Fotino a fost premiat pentru întreaga sa activitate.

De asemenea, a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) "pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice". În februarie 2004, a primit Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, categoria D - "Arta Spectacolului", "în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului".



Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?