Micii producători trebuie să se înregistreze la direcţiile sanitare pentru a-şi putea vinde alimentele legal în pieţe

Numărul ţăranilor care vând în pieţe brânză, ouă, lapte şi produse din carne s-ar putea reduce drastic de la 1 februarie. Un ordin al Autorităţii Sanitar Veterinare îi obligă pe producătorii direcţi să se înregistreze cu marfa pe care o vând la direcţiile sanitare în judeţele din care provin. Deşi ordinul a intrat în vigoare la 1 ianuarie, duminică, în Piaţa Obor, niciun vânzător nu avea documentul care să ateste înregistrarea sa ca producător.