Metoda incredibilă prin care această femeie a slăbit 45 de kilograme. A făcut 3 lucruri!

6 Decembrie 2017
Metoda incredibilă prin care această femeie a slăbit 45 de kilograme. A făcut 3 lucruri!
Metoda incredibilă prin care această femeie a slăbit 45 de kilograme. A făcut 3 lucruri!

Există foarte multe exemple motivante de oameni care au reușit să slăbească într-un timp foarte scurt și să ajungă la o formă cu care să fie mulțumiți și fericiți.

Un astfel de caz este și cel al tinerei Rebecca Grafton, de 27 de ani, care a reușit să slăbească 45 de kilograme prin adoptarea unor obiceiuri sănătoase. Află povestea ei!

Rebecca mărturisea faptul că, după ce a terminat liceul, a început să acumuleze în greutate. A venit momentul în care a trebuit să se mute de una singură și să își gătească. Totodată, a început să consume mai mult alcool decât o făcea înainte. „Ajunsesem în punctul în care corpul meu se schimbase foarte mult - se vedea pe fața mea cât de mult mă îngrășasem, mai ales că nici nu mă mai recunoșteam în poze”, mărturisea ea.



După ce s-a întors dintr-o vacanță în Jamaica, în luna ianuarie 2014, Rebecca a început să țină un jurnal. „Nu puteam să mă uit la fotografiile din vacanță și să îmi amintesc cât de mult m-am distrat, ci mă gândeam doar la faptul că eram foarte grasă”, spunea ea.

Călătoria ei de slăbire a debutat de la 111 kilograme, iar în doi ani de zile a reușit să slăbească 45 de kilograme. Pentru acest lucru, s-a bazat pe 3 obiceiuri, de care a ținut cont cu sfințenie.

Citeşte continuarea pe divahair.ro.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?