„Scrisoare către Mădălina Manole…
6 ani de tristețe, durere și dor de Mădălina …
Mi-aş dori să pot schimba trecutul, să dau timpul înapoi.
Aş vrea să fie totul bine, să te văd din nou zâmbind.
Aş vrea să ştiu cum eşti, ce simţi.
Aş vrea să fie ca înainte, doar asta vreau, te rog eu, nu uita!
Aş vrea să mă chemi la spectacole, să te privesc, să te ascult şi să zâmbim mereu. Dar astea-s vise de ale mele, dar am să încerc să le realizez.
Am gânduri, dar tu ești departe…
N-am să renunţ, chiar dacă e lung drumul, dar vocea ta îmi călăuzește pașii către tine…
Te cunosc de multă vreme, sau de puțină vreme? Mai contează oare?
Contează numai prietenia! Și totuși mi-ai oferit zâmbete, râsete, bucurie și o nespusă onoare să mă număr printre prietenii tăi.
Nu aș vrea să crezi vreodată că am nevoie de un motiv anume să îți arăt cât însemni pentru mine. Și știu sigur că nu numai pentru mine. Știu sigur că ai reușit să strângi în jurul tău oameni care știu să te aprecieze, să te iubească.
Vei spune că nu dai nimic special. Ba da, pentru că nu puțini oameni știu să semene și să crească așa de frumos prietenia adevărată. De fapt, ești primul OM care m-a învățat să iert, să iubesc muzica.
Tu ești lumina ochilor mei!
Viața mea e mai bogată pentru că te-am cunoscut, și pot spune asta cu sinceritate. Și sunt lucruri pe care m-ai învățat și care nu se pot răsplăti cu altceva decât cu afecțiune și recunoștință.
Și sper ca măcar atât să mă învrednicesc să îți ofer mereu...
Și, atâta vreme cât mă vei numi printre prietenii tăi, știu că nici timpul ce va trece de acum încolo nu va curge în zadar!
De aici de pe pământ, voi trimite «scrisori imaginare» către neant ştiind că «acolo» există cineva care nu va rămâne nepăsător, şi gândul acesta mă va umple de bucurie, de tristeţe, şi cu tăinuită grijă îmi voi ascunde marea de lacrimi…
Cu recunoștință,
Daniel GHEORGHE
4 iulie 2016”
