Merkel răspunde calm atacului violent lansat de Trump la adresa Germaniei

20 Iunie 2018

Cancelarul german Angela Merkel a respins elegant afirmațiile lansate de Donald Trump pe tema criminalității în Germania.

Angela Merkel a evitat să intre într-o polemică cu Donald Trump care a criticat politica Berlinului privind migrația și a afirmat în mod eronat că rata criminalității a crescut în Germania.

”Răspunsul meu este că ministrul de Interne a prezentat statistica criminalității recent și cifrele vorbesc singure”, a declarat Merkel, răspunzând la o întrebare a reporterilor, potrivit Reuters.

”Vedem o tendință pozitivă. Trebuie să continuăm să combatem criminalitatea, dar statisticile sunt încurajatoare”, a spus Merkel.

Cifrele la care a făcut referire Merkel arătau că rata criminalității a scăzut cu 9,6% în Germania în 2017.

Un studiu publicat în ianuarie arătase că rata criminalității violente crescuse cu 10% în 2015 și 2016, în special din cauza migranților.

"Numărul infracţiunilor în Germania a crescut cu 10% de când au fost acceptaţi imigranţi (autorităţile nu vor să raporteze aceste infracţiuni). În alte ţări situaţia este chiar mai gravă. Fii inteligentă America!", a transmis Donald Trump marţi prin Twitter.

"Când nu ai frontiere, nu ai o ţară!", a subliniat preşedintele SUA, în contextul în care este criticat pentru măsurile dure luate împotriva imigranţilor, inclusiv separarea copiilor de părinți.

 

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?