Mega-scandalul de la CFR Călători cu presupusa mită de 500.000 euro nu îl impresionează pe Cuc

22 Iulie 2019
Valentin Dorobantu, seful CFR Călători
Valentin Dorobantu, seful CFR Călători

Informație de ultimă oră de la Ministerul Transporturilor. Mandatul lui Valentin Dorobantu la șefia CFR Călători a fost prelungit chiar azi de Consiliul de administrație al companiei. Și asta deși numele lui Dorobantu este amintit într-un mega-scandal privind o presupusă mită de 500.000 de euro, transmite Realitatea TV.

Cu o zi înainte de prelungirea mandatului lui Valentin Dorobanţu la şefia CFR Călători a apărut o convorbire despre presiunile pentru schimbarea predecesorului acestuia, Iosif Szentes.

Din înregistrări reiese că ministrului Transporturilor i s-ar fi cerut înlăturarea lui Szentes.

În aprilie 2017, Iosif Szentes, director CFR Călători la acea vreme, a fost chemat de ministrul Răzvan Cuc pentru o întâlnire în biroul demnitarului.

Szentes i-a relatat lui Cuc faptul că se fac presiuni mari pentru îndepărtarea sa din funcție și că persoana care ar trebui să-i ia locul, Valentin Dorobanțu, e un personaj controversat, este implicat în mai multe scandaluri, are probleme de integritate și se află într-o apropiere suspectă de Grupul Feroviar Român (GFR), controlat de Gruia Stoica.



Răzvan Cuc i-a răspuns că nu are ce face, pentru că decizia fusese deja luată, și poate doar să-i ofere alte funcții. Szentes i-a mai spus ministrului că i s-a oferit șpagă 500.000 de euro să rezolve o licitație și dacă nu ia banii, o să se dea niște bani cuiva numai să se rezolve problema.

Discuții despre o şpagă de jumătate de milion de euro în biroul ministrului Răzvan Cuc

Peste câteva luni, când Răzvan Cuc nu mai era la Ministerul Transporturilor, Iosif Szentes chiar a fost schimbat prin ordin de ministru.

După ce a revenit în Guvern, Răzvan Cuc a avut grijă să-l numească în funcția de director CFR Călători exact pe Valentin Dorobanțu, cel despre care se spune în înregistrare că se fac presiuni cu bani să ia funcția.

Răzvan Cuc recunoaște că înregistrarea e veridică

Chestionat în legătură cu acea convorbire, ministrul Cuc a recunoscut că: „Mai era o a treia persoană în birou. El s-a cerut să vină la mine, pentru că Consiliul de Administrație voia să-l schimbe din funcție. Când am venit în minister, am găsit niște nereguli la CFR, după un control. I-am spus că ar fi bine să se concentreze pe reparația de vagoane, nu pe cumpărarea de tablete.

Am spus eu că nu e vocea mea? Szentes nu a fost schimbat în mandatul meu, ci în timpul unui alt ministru, de către Consiliul de Administrație. O să-i fac o plângere penală domnului Szentes. Eu i-am spus că nu eu iau decizia, ci Consiliul de Administrație. Modul ăsta de a pune presiune... În mai multe certuri a făcut afirmații legate de aceste înregistrări, când voia să se întoarcă la CFR. E foarte bine că au apărut aceste înregistrări, ca să clarificăm lucrurile. L-am auzit când spune chiar el că vreau să fac multe lucruri și că sunt curat" a declarat Răzvan Cuc la B1 TV.

Întrebat de ce nu s-a dus la DNA, de vreme ce a auzit chiar în biroul său despre șpăgi de 500.000 de euro, ministrul a răspuns: „De ce să mă duc la DNA a venit cineva să-mi dea ceva? De ce nu s-a dus domnul Szentes?".

Lider de sindicat confirmă scandalul mitei

Un lider sindical din CFR confirmă scandalul mitei. Într-o intervenție la Realitatea TV, Dragoș Tănase spune că prelungirea mandatului directorului CFR duce către faliment și confirmă discuția despre suma de 500 de mii de euro din înregistrări:

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Toflea
22 Jul 19:52
Stoica de la GFR nu trebuia parca sa fie in puscarie? A mai fost prins cu mita tot la CFR parca marfa. Romii astia au un tupeu fantastic.
Răspunde
0 0
Nicolae
22 Jul 18:28
Cu mită se fac licitațiile în România. De aia nici investitorii străini nu se înghesuie pe aici.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?