MĂMĂLIGA tradiţională, bună şi ca LEAC

15 Februarie 2014
Mămăliga, remediu tradiţional
Mămăliga, remediu tradiţional

Tradiţionala mămăligă a fost de multe ori subiect de cercetare al specialiştilor, fără a i se găsi vreo contraindicaţie. Dimpotrivă, se pare că ajută la tratarea unor afecţiuni des întâlnite, scrie citynews.ro.

Mămăliga vindecă bronșita, tusea cronică și gripa. Cum? Se prepară o mămăligă normală, apoi o întindem pe piept, o lăsăm 15 minute să acționeze, după care ștergem locul cu spirt camforat.

Pentru răceală și dureri în gât, e suficient să punem pe o plită două linguri cu mălai şi să facem inhalaţii cu fumul produs. Iar seara, înainte de culcare, e indicat să bem o cana cu terci, adică o mămăligă foarte subţire, care curge şi în care se pune o linguriţă de unt.

Deşi majoritatea o consumă ca simplu substitut al pâinii, românii cunosc şi calităţile sale terapeutice. Mai mult, dacă avem probleme cu pietrele la bilă, la două ore după micul dejun putem face comprese cu ceai de mușețel, iar după 15 minute aplicăm mămăliga și indicat este să consumăm ulterior și suc de lămâie sau ulei de măsline. Sună bine și pare un medicament minune, dar specialiștii sunt de altă părere.



Totuşi, este atestat faptul că un consum zilnic de mămăligă reglează concentraţia de glucoză din sânge, fiind benefică pentru diabetici. De asemenea, reduce cantitatea de colesterol din organism, scăzând riscul de ateroscleroză şi, implicit, de infract.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 -2
elena andronic
15 Feb 22:34
mamaliga tine de foame din bucatarie pana an dormitor ,dupa aia iar imi este foame
Răspunde
2 0
Лука Чилон
15 Feb 20:28
FARA PERMITEREA BRIUSELULUI NU VOM AVEA VOE NICI SA O MINCAM /
Răspunde
7 0
marga
15 Feb 18:24
Aiurea, pe piept! Mamaliga fiarta se pune pe un prosop sau stergar, si-ti pui pe piept cu stergar cu tot, altfel te arzi de nu te vezi.
Răspunde
1 0
Achmed the terrorist
15 Feb 18:14
Amestecata cu dinamita si "pictata" traditional cu smantanica si cateva sarmale, poate fi si bomba artizanala, extrem de exploziva.
Răspunde
3 0
gigi
15 Feb 16:53
De asemenea, reduce cantitatea de colesterol din organism, scăzând riscul de ateroscleroză şi, implicit, de infract...!!!
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?