Majorarea salariului minim aduce un val de scumpiri în luna decembrie

9 Noiembrie 2018

Lefurile vor creşte pentru jumătate dintre salariaţii români, dar cheltuielile vor fi mai mari pentru toţi. Majorarea cu o sută de lei a salariului minim pe economie va declanşa un nou val de scumpiri în luna decembrie, anunţă reprezentanţii industriei alimentare. Deja plătim mai mult pentru utilităţi, dar acum vom scoate şi mai mulţi bani din buzunare pentru hrană şi combustibili. 

Creşterea diferențiată a salariului minim din decembrie înseamnă costuri mai mari cu forţa de muncă pentru firme, iar asta se va reflecta cel mai bine în preţuri mai mari la raft. 

Estimările reprezentaţilor din industria alimentară arată că până la sfârşitul anului vom plăti mai mult cu 10% pentru ouă, brânză şi lapte. De asemenea pâinea va fi mai scumpă cu 20 de procente, iar preţul unui kilogram de carne de porc va fi cu până la şase la sută mai mare de Crăciun. Unele produse vor fi mai scumpe chiar din această lună din cauza majorării tarifelor la electricitate şi gaze naturale, dar şi al costurilor cu materia primă şi forţa de muncă. 


Cheltuielile companiilor şi implicit valul de scumpiri au fost declanșate și de scumpirea combustibililor. 


Față de septembrie, un plin de benzină este cu 2,5 lei mai mult, iar un plin de motorină este mai scump cu 6 lei. Scumpirile nu se justifică, spun specialiştii. De la începutul lunii, preţul barilului de petrol e în scădere. 

Însă chiar și așa spun ei, în benzinării vom vedea curând preţuri de peste 7 lei la pompă. 



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
johnneil
10 Nov 14:32
Asa este corect?
Se mareste leafa la bugetari si se scumpesc produsele pentru toata lumea?
Cei care lucram in sectorul privat suntem din Kosovo sau din Nagorno-Karabah?
Ti-o vei lua cat de curand peste ceafa coana Olguto!
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?