La fiecare 100 de femei, câte 95 de bărbaţi. Acesta era raportul sexelor, anul trecut, în România, potrivit unui studiu efectuat de Institutul Naţional de Statistică. Studiul cuprinde referiri şi la implicarea femeilor în politică, dar şi la preferinţele acestora în materie de flori.
La sfârşitul anului 2005, planeta număra peste trei miliarde de femei, adică 49,7\% din populaţia totală. Femeile au o majoritate firavă în Europa, fiind puţin peste 50\%. Iar în 16 din cele 259 de state, sunt egale cu bărbaţii, cel puţin la număr.
În Qatar, în schimb, pentru un bărbat e o misiune aproape imposibilă să-şi găsească o parteneră, fiindcă în această ţară sunt numai 52 de femei la 100 de bărbaţi. Fericiţi sunt însă ucrainenii, ruşii şi lituanienii care au o ofertă feminină extrem de generoasă.
Acelaşi studiu şi-a propus să afle şi cât de interesate de politică sunt femeile. În ţările nordice, interesul este cel mai ridicat, dacă observăm că 40 la sută dintre parlamentari sunt femei. Urmează America de Sud şi de Nord, unde femeile reprezintă 20 la sută dintre parlamentari.
Ponderea e mai scăzută în Europa, dar există şi ţări în care nu există nici o femeie în viaţa politică, de exemplu în Arabia Saudită, Bahrein şi Emiratele Arabe Unite.
Cercetarea sexelor a scos la iveală şi că femeile sunt mai longevive decât bărbaţii, speranţa lor de viaţă fiind mai mare cu aproximativ 7 ani.
Studiul face referire la românce, despre care se spune că preferă trandafirii, secondate de garoafe şi orhidee.