Lovitură de teatru în dosarul în care Vlădescu și Boureanu sunt urmăriți penal pentru luare de mită

15 Martie 2019
Sebastian Vlădescu
Sebastian Vlădescu
FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
Sebastian Vlădescu

Fostul reprezentant al firmei austriece care l-a mituit pe fostul ministru de Finanțe Sebastian Vlădescu și-a recunoscut faptele.HORNEGGER JOSEF a fost trimis în judecată pentru complicitate la dare de mită (2 fapte) și complicitate la cumpărare de influență.

Potrivit DNA, în perioada 2009-2013, inculpatul Hornegger Josef a contribuit la negocierea și plata unui comision de 10% din valoarea sumelor încasate de la compania feroviară, către oficialii romani implicați în deblocarea plăților sau care le puteau influența. Ca urmare a acestor demersuri, inculpatul Hornegger Josef a contribuit la remiterea, cu titlu de mită, a mai multor sume de bani unor oficiali din cadrul Ministerelor de Finanțe și Transporturi, după cum urmează:

- suma totală de 1.114.000 euro a fost dată inculpatului Dascălu Constantin, pentru ca acesta să își îndeplinească atribuțiile de serviciu de secretar de stat în Ministerul Transporturilor în așa fel încât să asigure, pe de o parte, finanțarea necesară plății facturilor aferente lucrărilor efectuate la tronsonul de cale ferată București-Constanța și, pe de altă parte, finanțarea necesară plății TVA restante de la lucrările efectuate la tronsonul București –Câmpina.
- suma totală de 65.000 euro a fost remisă fostului ministru de Finanțe, Vlădescu Sebastian, în același scop 
- suma totală de 2.117.000 euro a ajuns tot la inculpatul Vlădescu Sebastian, care ar fi urmat să își exercite influența pe care a pretins că o avea asupra ministrului transporturilor pentru a-l determina să asigure finanțarea necesară plății facturilor aferente lucrărilor efectuate la tronsonul de cale ferată București-Constanța.

În schimbul contribuției sale la săvârșirea faptelor de corupție, inculpatul a obținut, de la compania pe care o reprezenta, suma de 1.100.000 euro, prin intermediul unei firme off shore.

În prezența apărătorului ales, inculpatul Hornegger Josef a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat,

Dosarul de urmărire penală privind pe inculpatul Hornegger Josef, împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul București.

În continuare se desfășoară acte de urmărire penală față de inculpații VLĂDESCU SEBASTIAN (care, la data unora dintre fapte, a deținut funcția de ministru al Finanțelor Publice), COSTEA MIRCEA-IONUȚ, fost angajat al Ministerului Finanțelor, MITITELU MIHAELA, la data faptelor persoană apropiată de conducerea C.N. C.F.R., DASCĂLU CONSTANTIN, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor și BOUREANU CRISTIAN-ALEXANDRU, la data faptelor deputat în Parlamentul României pentru faptele descrise în comunicatele mediatizate anterior.
Amintim că față de acești din urmă inculpați a fost dispusă măsura controlului judiciar și cauțiuni, precum și sechestre în vederea confiscării produsului infracțiunilor de corupție, măsurile fiind prelungite succesiv.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?