Una dintre ele spune că în veacul de dinainte, în timpul unei invazii otomane, toți sătenii s-au ascuns în biserică, iar turcii le-ar fi baricadat ușa și i-au ars de vii. Desenul era un mod de a comemora întâmplarea aceea, dar și o modalitate de a-i proteja pe localnici de o repetare a tragicei întâmplări. O altă legendă zice că în vremea ciumei lui Caragea aproape tot satul a murit din pricina bolii nemiloase, iar Moartea deseneată pe zidul exteriorul și Sfântul Haralambie pictat într-o frescă din interior au împreună același rol de proteguire a comunității. Pe de altă parte, însă, istoria consemnează dispariția, într-un incendiu, a unei alte biserici a satului, având hramul Sfintei Parascheva și aflată în proximitatea celei de-acum; iar Sfântul Haralambie e asociat și rugăciunile pentru protejarea de dezastre naturale sau provocate de om (cazul incendiului). Oricare a fost motivul picturii, cert este că Moartea de la Ciocănăi a provocat și întîmplări nefericite, mai ales în perioada comunistă.
Nemulțumiți de discuțiile și superstițiile pe care le provoca această frescă, șefii politici ai epocii au cerut preotului să șteargă fresca vinovată. Cum desenul nu se ștergea sub buretele cu leșie, a fost acoperit cu var. Întîmplare sau nu, persoana care a văruit peretele, pe numele ei Tuturel-Bilt, ca și cel puțin una dintre persoanele care au cerut ca acest lucru să se întâmple au avut parte de morți subite și violente.
Legendele mai spun că, de-a lungul vremii, sătenii care au avut parte de incidente nefricite în familie s-au... răzbunat pe Moartea din frescă, aruncând cu pietre în ea. Au bătut Moartea. Dar ea s-a răzbunat, dându-le câte un beteșug, fiecăruia...
Tema Morții nu e singulară, între bisericile valahe. În vechea capitală voievodală Curtea de Argeș, în Biserica Olari (ridicată în veacul al XVII-lea de breasla olarilor) este de asemenea zugrăvit chipul Morții, tot într-o frescă exterioară, pe peretele sudic, semn că aceasta a fost o temă pe care au reluat-o mai mulți zugravi. sursa.
