Liviu Dragnea: Votul de la Congres a fost democratic. Nu sunt eu cel care numesc pe cineva

13 Martie 2018

Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, a declarat, marţi seară, că neincluderea Ecaterinei Andronescu, a lui Codrin Ştefănescu sau Nicolae Bănicioiu în noua structură de conducere a PSD a fost determinată de faptul că delegaţii la congres nu au fost de acord cu atitudinea publică a acestora.

"După părerea mea, principalul motiv pentru care nu au câştigat sau nu au ocupat nicio funcţie a fost supărarea delegaţilor că, înainte de congresul nostru, alţi colegi iar vorbesc despre partid, iar spun lucruri urâte despre partid, iar încearcă să provoace un scandal, în condiţiile în care votanţii noştri, membrii noştri şi cred că cea mai mare parte a românilor nu mai vor scandal", a afirmat Dragnea într-o emisiune la Antena 3.

Liderul PSD şi-a exprimat nedumerirea faţă de "scandalul" şi de "victimizarea" de care au dat dovadă Andronescu, Ştefănescu şi Bănicioiu.

"Eu mă aşteptam ca aceşti colegi, doamna Andronescu, domnul Codrin Ştefănescu, domnul Nicolescu Bănicioiu, dacă doreau să candideze şi au arătat că doresc să candideze, să depună pur şi simplu dosare de candidat, aşa cum au depus toţi ceilalţi care au vrut să candideze. Nu ştiu de ce mai era nevoie şi nu a înţeles nimeni de ce mai era nevoie de tot acest scandal şi de această victimizare, în condiţiile în care la noi Comitetul Executiv aprobă candidaturile şi au fost aprobate toate candidaturile. Deci, au fost trecuţi pe buletinele de vot", a adăugat Liviu Dragnea.

El a subliniat că votul a fost democratic şi că nu a influenţat rezultatul alegerilor interne din partid.

"Democraţia înseamnă în primul rând vot, care să legitimeze. Votul este dat de delegaţi. Nu eu sunt cel care numesc sau care blochez pe cineva. Nu am făcut asta niciodată", a precizat preşedintele PSD.



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?