LIVE BLOG | Dinamo – Craiova, de la ora 21:00. Derby-ul etapei

21 Iulie 2019

De la ora 21:00, Dinamo și Craiova se întâlnesc pe Arena Națională, în derby-ul etapei a doua din Liga 1.

Dacă oltenii au început bine sezonul, calificându-se mai departe și în Europa League, Dinamo speră să-și revină repede după eșecul clar cu Viitorul, scor 0-5.

În jur de 15.000 de spectatori sunt așteptați la derby-ul de azi. 

„Cred că am capacitatea necesară, sunt destul de puternic să trec şi peste o înfrângere, chiar dacă dureroasă. Sunt convins că băieţii sunt puternici, au dat dovadă de acest aspect şi sunt convins că vom arăta cu totul şi cu totul altfel. Vor fi şi schimbări în echipă, le veţi vedea la ora jocului. Nu cred că prima repriză de la Ovidiu a fost una rea, am controlat jocul, dar apoi a venit acel gol al doilea şi nu am mai fost echipa care am fost în pregătiri, am făcut greşeli”, a anticipat Eugen Neagoe întâlnirea cu Universitatea Craiova.

Cei de la Craiova au ales să facă iar deplasarea cu trenul la București, pentru a nu pierde timp cu traficul aglomerat.



Totuși, oltenii au pierdut ultimele trei deplasări făcute cu trenul în Capitală, Craiova fiind învinsă de FCSB (de două ori) și de Dinamo.

”Ne așteaptă un meci special. Știm ce înseamnă un meci cu Dinamo. Sper să reușesc să transmit acest lucru jucătorilor. Am câștigat ultimul meci când am jucat eu. Eu sper să ne recuperăm fizic și să ne recuperăm și cu siguranță vom face un rezultat bun. Statistica nu are importanță. Avem și noi probleme noastre. Meciul lui Dinamo cu Viitorul nu a fost unul de 0-5”, a declarat Corneliu Papură.

Meciul Dinamo - Craiova este LIVE VIDEO BLOG pe realitateasportiva.net, de la ora 21:00.



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?