Liga Campionilor - Mihai Stoica: Jucătorii au arătat că Unirea merită să fie campioana României

30 Septembrie 2009
Foto: NewsIn
Foto: NewsIn
Managerul Unirii Urziceni, Mihai Stoica, a declarat, marţi, că jucătorii ialomiţeni au fost superiori nemţilor de la VfB Stuttgart şi au demonstrat că merită să fie campionii României.
"Puteam obţine toate cele trei puncte. Sper ca băieţii să fie conştienţi că au fost superiori celor de la Stuttgart, chiar dacă la capitolul şuturi pe poartă nemţii au fost mai buni. Golul primit poate că ne-a ajutat. Echipa a arătat acel spirit care ne-a făcut să câştigăm campionatul. Sunt bucuros pentru că orice punct este sinonim cu o victorie, iar cei care vor critica acest rezultat trebuie să ajungă mai întâi aici. Băieţii au arătat că Unirea merită să fie campioana României", a spus Stoica.

Ca şi jucătorii şi antrenorul echipei, Mihai Stoica s-a declarat impresionat de publicul de care Unirea a avut parte la acest meci pe stadionul Steaua: "Sunt fericit în primul rând pentru că am avut un public atât de minunat. Niciodată nu am crezut că vor fi atât de mulţi spectatori. Până la urmă s-a dovedit o alegere bună aceea de a juca în Ghencea. În week-end deja regretam, pentru că se vânduseră doar 400 de bilete, iar acum sper ca la următorul meci să avem stadionul arhiplin".



Managerul ialomiţenilor s-a arătat revoltat de faptul că faultul lui Gebhart asupra lui Varga nu s-a soldat cu un cartonaş roşu, dat fiind că "a făcut un placaj cum nici la rugby nu a văzut, în timp ce Maftei a fost penalizat tot cu galben doar pentru că a mutat mingea înaintea executării unei lovituri libere".

Stoica a apreciat că liderul grupei, FC Sevilla, a demonstrat şi în meciul cu Rangers că este "din altă lume" şi a glumit referitor la şansele de calificare: "Suntem mai aproape de calificare, pentru că acum suntem pe locul trei".

Unirea Urziceni a terminat la egalitate meciul jucat marţi cu VfB Stuttgart, scor 1-1, şi a obţinut primul său punct în Liga Campionilor, competiţie în care a reuşit să marcheze şi primul gol.

În celălalt meci din grupă, FC Sevilla s-a impus pe terenul lui Rangers, scor 4-1.

Clasamentul Grupei G: 1. FC Sevilla 6p, 2. VfB Stuttgart 2p, 3. Unirea Urziceni 1p (1-3), 4. FC Rangers 1p (2-5).

În etapa următoare, programată la data de 20 octombrie, Unirea Urziceni va juca în deplasare cu FC Rangers, iar Stuttgart va primi vizita formaţiei spaniole FC Sevilla.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: NewsIn

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?