Cum altfel decât terorist poate fi numit un stat care sechestrează prim ministrul unei republici suverane - Liban – îl arestează la domiciliu (Saad Hariri are şi cetăţenie saudită, deţinând afaceri la Riyadh şi o reşedinţă pe elegantul bulevard Al Takhassusi) şi îl obligă să citească la televiziune un act de demisie ticluit de alţii, în care declară că se teme să nu fie asasinat şi înfierează Hizballah (membru al coaliţiei de guvernare pe care o conduce) şi pe sponsorii săi iranieni, în termeni de o duritate care nu îi este proprie.
În noaptea de 2 noiembrie, Saad Hariri (fiul ilustrului Rafiq Hariri, asasinat în februarie 2005, după ce, în octombrie 2004, încheiase două mandate la cârma guvernului libanez) a fost chemat de regele Salman. Nimic care să-l pună pe gânduri - făcea dese deplasări în capitala Arabiei Saudite. Cu câteva zile înainte, la iniţiativa prinţului moştenitor Muhammad bin Salman, se întâlnise cu ministrul pentru Afacerile Golfului şi câţiva înalţi reprezentanţi ai serviciilor secrete, părându-i-se că i-a convins că nu poate intra în conflict deschis cu Hizballah, aşa cum presau oficialii de la Riyadh. A dezarma aripa militară a partidului şiit islamist ar fi echivalent cu războiul civil. E tocmai ceea ce şi-ar fi dorit saudiţii din partea premierului libanez şi, văzând că nu îl pot convinge, de pe 3 noiembrie când, imediat ce a aterizat i-au confiscate telefoanele, pe 4 l-au obligat să demisioneze, sperând iniţial să îl înlocuiască cu fratele său mai mare, Bahaa, rezident în Regat. Bahaa Hariri, care se află de ani de zile în relaţii reci cu fratele său, a refuzat, deocamdată, oferta (conducând afacerile familiei, s-a ţinut mereu departe de politică).
Dacă planul saudit, încropit de mintea pripită a prinţului moştenitor Muhammad bin Salman, încurajat tacit de Statele Unite şi Israel, n-a funcţionat cu Bahaa Hariri, nici la Beirut, după opt zile de la anunţarea demisiei, n-au prea ieşit lucrurile cum s-ar fi dorit la Riyadh. Preşedintele ţării, generalul Michel Aun (considerat un aliat-cheie al Hizballah), a declarat că nu va lua în considerare demisia premierului, până când acesta nu va reveni în Liban să şi-o prezinte personal. Mai mult, a apelat la instanţele internaţionale pentru ajutor în clarificarea situaţiei, convins fiind că Saad Hariri – contrar declaraţiilor saudite – e ţinut ostatec. Ieri, într-o discuţie telefonică purtată cu preşedintele Franţei, Michel Aun a reiterat îngrijorările sale, smulgându-i lui Emmanuel Macron o declaraţie neutră referitoare la susţinerea poporului libanez. Joi, aflat în zona Golfului, Macron se repezise până în capitala saudită, ca să se convingă că premierul demisionar nu e arestat la domiciliu, ceea ce a şi făcut cu ajutorul prinţului moştenitor Muhammad bin Salman. Dacă preşedintele Franţei a vorbit cu ostatecul de lux, iar acesta i-a răspuns cum le răspunde apropiaţilor care îl sună – “sunt bine” – a înţeles probabil că “Inshallah” înseamnă “nu saudiţii m-au obligat să demisionez”.
Citeşte mai multe pe Gândul.info
