Kim Jong-Un a anunţat suspendarea testelor balistice sau nucleare. Ce spune Trump

21 Aprilie 2018

Kim Jong-Un, liderul suprem al Coreei de Nord, a anunţat, sâmbătă, că ţara sa nu va mai efectua teste nucleare sau balistice şi va închide un centru nuclear din nordul ţării.

”Din 21 aprilie, Coreea de Nord nu va mai efectua teste nucleare şi nu va mai lansa rachete balistice intercontinentale. Coreea de Nord va închide un centru nuclear din nordul ţării pentru a demonstra angajamentul faţă de promisiunile asumate”, a declarat Kim Jong-Un, citat de agenţia de presă nord-coreeană KCNA.

Decizia liderului regimului de la Phenian a fost anunţată în cadrul şedinţei Comitetului Central al Partidului Muncitoresc din Coreea de Nord, potrivit Mediafax.

Potrivit sursei citate, va fi închis centrul nuclear Punggye-ri, locul în care Coreea de Nord a efectuat şase teste nucleare din 2006 şi până în prezent.

Anunţul suspendării programelui nuclear a fost făcut la şedinţa plenară a Partidului Muncitorilor din Coreea de Nord, cu o săptămână înaintea întâlnirii dintre Kim Jong-Un şi preşedintele Coreei de Sud, Moon Jae-in. Ulterior, liderul regimului de la Phenian va avea o întâlnire şi cu preşedintele SUA, Donald Trump.

”Coreea de Nord a fost de acord să îşi suspende toate testele nucleare şi să închidă un important centru de testare. Acestea sunt veşti foarte bune pentru Coreea de Nord şi pentru întreaga lume. Un progres mare. Aştept cu nerăbdare summitul”, a scris Trump pe Twitter.

Subiecte pe aceeași temă



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?