Julian Assange, susţinut de cântăreaţa rap M.I.A.

6 Noiembrie 2019

Câteva sute de persoane s-au reunit pentru a asista la acest concert şi au cerut eliberarea lui Julian Assange, jurnalist şi activist australian în vârstă de 48 de ani.

Cântăreaţa rap M.I.A. a susţinut marţi seară un concert în faţa Ministerului de Interne din Londra prin care şi-a exprimat susţinerea faţă de fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, arestat din 11 aprilie în Marea Britanie şi ameninţat cu extrădarea în Statele Unite, care îl acuză de spionaj, informează AFP.

"El nu ar trebui să fie acela care plăteşte preţul", "doar pentru că nu face parte din acele companii mass-media care obţin milioane de dolari răspândind 'fake news'-uri", a declarat cântăreaţa, care a interpretat unele dintre piesele sale într-o seară cu o vreme ploioasă.



Câteva sute de persoane s-au reunit pentru a asista la acest concert şi au cerut eliberarea lui Julian Assange, jurnalist şi activist australian în vârstă de 48 de ani.

"O singură decizie: fără extrădare!", au scandat de mai multe ori spectatorii, echipaţi cu batoane luminoase ridicate spre cer. Scandările lor au inclus şi mesajul "Ruşine să-ţi fie!", adresat prim-ministrului britanic Boris Johnson, ministrului de Interne Priti Patel şi preşedintelui american Donald Trump, conform Agerpres. 

Purtând o mască pe care fusese imprimat un desen cu chipul fondatorului WikiLeaks, creatoarea de modă Vivienne Westwood a denunţat de la tribună "coruperea guvernului şi moartea justiţiei".

"Julian Assange va muri dacă nu îl eliberăm", a continuat celebra creatoare de modă, afirmând că jurnalistul australian este "un prizonier politic".

"Jurnalismul nu este o crimă", "jurnalist torturat pentru plăcerea Majestăţii Sale", se putea citi pe pancartele afişate de mai mulţi dintre spectatorii prezenţi la eveniment.

În 2012, Julian Assange, vizat de un proces în Suedia în care este acuzat de viol, s-a refugiat la Ambasada Ecuadorului din Londra pentru a evita să fie extrădat în Suedia sau în Statele Unite, după ce a publicat o serie de documente secrete despre activităţile armatei americane în Irak şi Afganistan.

După şapte ani petrecuţi în acea reprezentanţă diplomatică, Julian Assange a fost arestat de Poliţia britanică pe 11 aprilie 2019, cu acordul autorităţilor din Quito.

El a fost plasat imediat în detenţie şi apoi condamnat la 50 de săptămâni de închisoare, pe 1 mai 2019, pentru încălcarea regimului de libertate provizorie.

De atunci, condiţiile de detenţie ale avertizorului de integritate au fost aspru criticate: Nils Melzer, raportorul ONU pentru tortură, şi-a exprimat recent îngrijorarea "faţă de deteriorarea continuă" a sănătăţii jurnalistului australian, afirmând că "viaţa lui este de acum în pericol".

În timpul unei audieri în instanţă, ce a avut loc pe 21 octombrie la Londra, Julian Assange a părut confuz şi incoerent. O nouă audiere, care va analiza cererea de extrădare, urmează să aibă loc în februarie.



Sursă: REALITATEA.NET

Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?